O zi de pauza

Iar ar trebui sa incep cu binecunoscuta jelanie ca “timpul zboara”, ca “nu stiu cum trec zilele si nu apuc sa fac decat jumate din ceea ce imi propun”, ca “aoleu”, ca “vai”, ca “oooof, viata mea, cichilaca…cichicea”, dar m-as repeta aiurea, ca deja ma cunoasteti. Asta e situatia de la fata locului, cu asta defilez. De vreo 3 luni (o fi Saturn retrograd?!) ma simt exact ca soricelul ala mic care alearga in rotita lui sperand ca, in curand, va ajunge la destinatie.

Vorbeam zilele trecute cu Laurentiu despre faptul ca noi am cam uitat ca veniseram in Spania ca sa traim tihnit, sa ne bucuram de viata si unul de altul. Am bifat cam tot ce am visat, dar tihna nu am prea mai simtit-o in ultima vreme. Ma gandesc cu nostalgie la anii de inceput in care ne plimbam mult, in care ne beam aproape in fiecare zi cafeaua pe malul marii, in care traiam clipele pe indelete. Ca un tavalug vin peste noi acum diverse evenimente, situatii, intamplari si task-uri, incat seara, cand ma bag in pat, am senzatia ca am alergat toata ziua, dar nu am facut nimic. Cu frustrarea asta ma lupt eu aproape zilnic si visez la zilele cand o sa am timp sa cant la pian, sa pictez si sa termin bolurile din nuca de cocos de care m-am apucat la inceputul anului cand visam la un an pentru sufletul meu.

Totusi, din cand in cand, in toata agitatia asta, ne impunem o evadare, ne oferim o zi de deconectare completa, cu telefoanele puse pe silent. Ne hranim sufletul, cum s-ar zice. Duminica am fost intr-unul dintre locurile foarte instagramabile din apropiere. Am mancat la un restaurant de fite, intr-o atmosfera extrem de placuta si linistita, intr-un loc de vis.

In Villajoyosa, la numai cativa zeci de kilometri de noi, gasesti o plaja cu pietricele albe si apa turcoaz. Sus pe faleza se afla numai case pentru premianti, cu vedere de 5 stele (si preturile sunt la fel), la fel ca si hotelul unde am fost sa mancam, sa ne relaxam si sa ne incantam pupilele. Dupa gustul meu, locul este foarte, foarte frumos, iar ziua a fost perfecta. Soarele asta bland de toamna este o placere. A fost o incantare totul, pe scurt. Bine, incantarea perfecta ar fi fost sa privesc toate astea de pe terasa casei mele, dar a fost bine si asa…

Nu contenesc sa ma uimesc si sa ma bucur de cate locuri absolut superbe am gasit aici, in Spania. Cei care ati zburat cu avionul deasupra zonei in care traim noi, mai exact Provincia Alicante, ati vazut ca, de sus, peisajul pare extrem de arid. Deloc verde, nimic interesant, asemanator cu zona Antalya din Turcia. Si, totusi, cand te apropii, gasesti locuri care iti taie respiratia. Nu pot sa ratez ocazia de a spune ca asa se intampla, de multe ori si in relatiile cu oamenii: de departe par intr-un fel, iar cand te apropii ti se poate taia respiratia. E adevarat ca nu intotdeauna din cauza frumusetii…

Revenind la ziua noastra de rasfat… Am parcat si de cand am intrat in curtea hotelului si pana ne-am asezat la masa a durat 25 de minute. Atat a durat sa fac poze din toate unghiurile, peste tot. Fiecare fotografie poate fi transformata in carte postala pe care devine redundant sa scrii Spania. Toti cei care ne scriu sau ne contacteaza cam la imagini din astea se gandesc atunci cand viseaza sa se mute aici. Totul pare sa faca parte dintr-un colt de paradis: cu soare, cer senin, mare, palmieri, constructii albe, faleza.

Spania sau, mai bine zis, foarte multe zone din Spania ofera conditii de trai mult deasupra celor cu care ne-am obisnuit noi acasa. In primul rand vremea, apoi mancarea, preturile, infrastructura si sistemul de sanatate sunt cateva aspecte de luat in seama atunci cand te gandesti ca ai vrea sa iti petreci restul vietii intr-un loc mai bun si deloc ostil. Parca totul aici are unduirea valurilor marii, dulceata florilor de portocal, seninatatea cerului albastru si ritmul lent si tihnit al pescarusilor plutind in zbor. Totul in zona noastra de Spania te indeamna la vacanta, la zambet, la bucurie. Chiar si cand muncesti pare ca io faci cu placere aici. Natura, tot ce e in jurul tau, pare ca pune umarul pentru ca tie sa iti fie mai usor, mai bine.

Revin la dupa-amiaza noastra in locul acela minunat pe care vi l-am desenat cu vorbe mai sus. In locul in care sta Laurentiu in poza de mai sus si pare ca se uita din locul lui celest in jos, spre muritori, am stat vreo zece minute, tinandu-ne in brate si spunandu-ne a nu stiu cata oara ca am facut tare bine atunci cand ne-am mutat aici pentru ca am putut sa ne bucuram mai mult unul de altul.. Bine, Balaurul mi-a mai spus si chestii pe care nu pot sa le reproduc aici, dar toate in aceeasi nota de bucurie si complicitate pe care numai doi oameni care sunt impreuna de foarte multi ani o simt. Dupa ce ne-am dragalit si fotografiat pe saturate (bineinteles ca ma refer la mine; pe Balaur il lasa rece tipul asta de activitati), am reusit sa ne asezam la masa. Am continuat, deci, cu “distractia” culinara. Stim toti ca, de la o varsta, preferam restaurantele bune discotecilor zgomotoase.

Din restaurant puteam vedea piscina hotelului. Cu un pahar de vin foarte bun in fata (unul dintre vinurile mele preferate este Jose Pariente – va sfatuiesc sa il incercati si sa imi scrieti pareri. Nu e scump, dar e fix pe gustul meu) nu am ratat nici de data asta ocazia de a filozofa putin si de a-mi exprima recunostinta mea fata de Cel ce le ingaduie pe toate. Alaturi de masa noastra strateau doua perechi de olandezi in jurul varstei de 70 de ani. M-am gandit imediat la parintii celor din generatia noastra dintre care atat de putini sunt cei care pot sa se plimbe si sa vada locuri frumoase. Mi se pare una dintre cele mai mari binecuvantari sa calatoresti. Si sunt putini care sa si-o permita la nivelul acesta.

Cand eram mica si mergeam cu ai mei la mare, pe vremea lui Ceausescu, vedeam turistii straini care aveau tratament preferential incepand de la meniul de mancare si pana la accesul in faimoasele Shop-uri unde se gaseau “produsele de vis”: Toblerone, guma de mestecat si oua Kinder si stiam ca asa imi doresc si eu sa ajung. Cam tot ce mi-am dorit eu vreodata mi s-a implinit. Deci, trag speranta sa fiu o batranica armonioasa financiar care sa isi petreaca batranetile plimbandu-se, fara stress, dintr-o tara in alta, in locuri care sa imi bucure sufletul si sa imi incante privirea, avandu-l alaturi in toata aceasta calatorie uimitoare care este viata pe Balaur, ca sa ma pot bucura de tot. Pentru ca orice este mai valoros si frumos daca il poti imparti cu persoana iubita.

Am scris un articol “linistit” cu atmosfera de duminica dupa-amiaza si aroma de mare, soare si liniste. Aveam nevoie de o pauza si de putina tihna. Le-am gasit rememorand o zi perfecta de toamna in Spania.

Daca gandul sau inima celor care cititi se leaga cumva de Spania si vreti amanunte despre viata de aici, nu ezitati sa ne scrieti.