Vueling, the dream.

Imi imaginez ca, in scurt timp, calatoria cu avionul va fi accesibila doar contorsionistilor sau celor care fac Yoga si Stretching de cel putin 20 de ani… Avionul nu va mai avea clasa Economic, ci in locuri cu genunchii la gura sau cu calcaiele la urechi, in functie de posibilitatile financiare ale calatorului… Cred ca, fara sa stiu, eu mi-am procurat deja bilete la zborul demonstrativ… Mi le-oi fi luat pe alea ieftine, cred, alea cu calcaiele la urechi ca sa imi testez limitele… Cam asta e pozitia din care scriu acum😂😂😂. Sunt in avion.

Am trait o aventura azi, inlesnita de compania aeriana Vueling de care am auzit prima oara acum o luna si imi voi refula aceasta amintire de maine. Scriu acum ca, daca veti auzi vreodata de acest nume, sa va indepartati, sa va lepadati mai abitir decat o fac nasii la botez! Singurul lucru pozitiv pe care-l pot spune despre aceasta companie spaniola este ca angajatii zambesc si sunt amabili. Nimic special. Majoritatea spaniolilor sunt asa… Totusi, dupa 4 zile de Amsterdam, de greata olandeza, de superioritate sarcastic exprimata, face tare bine un zambet si o vorba buna… Efectul lor insa, dupa 12 ore petrecute in aeroport datorita unei defectiuni tehnice, este slabut… Am nevoie de mai mult, de mult mai mult…

Aveam zbor la 13:30… Ne-am trezit comod la 9:30 si m-am gandit eu (inspirata de mine!) ca mai bine mergem la aeroport mai devreme sa “lingem vitrinele” si sa ne plimbam de la un bar la altul decat sa stam la hotel, ca in oras nu prea aveam timp sa mai ajungem…

Am ajuns la 11 la aeroport, am facut poza clasica tolaniti pe literele din “I AMsterdam” (eu am ales S-ul) si am purces la plimbarea prin aeroport “ca sa avem timp, sa nu ne grabim”… Cred ca ne-a auzit Zana Maseluta si s-a apucat de glume proaste… Avionul nostru a decolat, intr-un final, la 23:50. Acum cred ca suntem deasupra Frantei si sunt turbulente… Nu mari.

Mi-e somn, dar il birui…asa ca m-am apucat de scris. Laurentiu incearca sa beneficieze pana la ultimul euro de locul lui si se chinuie sa isi tina ambele picioare pe culoar (cealalta varianta ar fi sa si le taie si sa le puna in compartimentul de bagaje); Andreea imi spune din cand in cand ca ea nu se va mai duce, sub nicio forma, la Universitate in Amsterdam. Cand nu vorbeste cu mine ii spune olandezei de pe locul din spate ca ii plac pantofii ei pe care ii vede iesind de sub scaunul pe care sta… Pe scurt, atmosfera de poveste…

Incepe coborarea. Cred ca nu mi-a placut Spania niciodata mai mult ca acum… Parca si luminile oraselor stralucesc mai cald…

A aterizat. Am ajuns ACASA. Olandezii se inghesuie, spaniolii zambesc si cedeaza. Ii iubesc. Imi vine sa cant Imnul. Al Spaniei. Nu-l stiu, dar sunt sigura ca e frumos…

Noapte buna…