Dor…

Avionul se inalta lin. In stanga se vad luminile Bucurestiului, orasul meu, locul pe care il credeam al meu, pe care l-am iubit, l-am integrat, l-am acceptat ca pe un dat de netagaduit, dar si locul pe care l-am criticat, m-am dezis de el, l-am plans si l-am deplans… Mi-au dat lacrimile. Plec “acasa”.

Bucurestiul este “partenerul” care s-a straduit sa imi intre in gratii, sa imi ofere ceea ce speram si visam, dar care a fost fortat de niste straini, niste intrusi, sa ramana pe loc, sa ma dezamageasca, sa nu isi atinga potentialul. A devenit abuziv si nociv. Am decis sa il parasesc pentru a cauta o “partida” mai ofertanta. Sunt frivola care nu a acceptat “la bine si la rau”-ul in ecuatia casniciei noastre, care nu a mai sperat in schimbarea care sa reinvie flacara dragostei…

Ma doare, desi n-as fi crezut. Am nostalgia vremurilor cand speram inca, cand “what if”-urile nu aveau gust amar. Nu regret ca l-am parasit; ma intristeaza ca nu a reusit sa ma pastreze. Ii simt neputinta, resemnarea, pasivitatea. Ne despartim asumat, consimtit, dar cu tristete si regret.

In casti imi sopteste Enya “who can say where the road goes”… Imi curg lacrimile.

Las in urma luminile orasului in care am cea mai buna prietena, oamenii care ma iubesc si locurile unde am invatat sa traiesc, sa ma bucur, sa fiu fericita. Imi curg lacrimile siroi. Langa mine, o doamna ma priveste, zambeste si intelege. Isi scoate si ea un servetel. Ne zambim printre lacrimi, fara cuvinte. Am tradat fara a ne propune, am parasit fara bucurie; invatam de acum sa pansam rani niciodata vindecabile, sa ascundem nostalgii si doruri nemarturisite.

Incerc sa imi amintesc ca suntem calatori prin viata, ca adevaratul “acasa” nu-i aici, ca drumul te pregateste pentru a ajunge la destinatia pe care o visezi, ca esti doar un ucenic in misterul eternitatii…

“Pilgrim is a long way to find that who you are” imi sopteste tot Enya…

Fara radacini inveti sa pretuiesti cu adevarat clipa, sa nu il faci sa rada pe Dumnezeu facandu-ti planuri, sa accepti suisurile si coborasurile fara pretentii si nemultumire. Dezradacinarea te invata lectia smereniei, a iubirii neconditionate, a tolarentei si acceptarii.

Sunt si eu, ca si voi, o calatoare, dar abia acum am invatat sa inteleg asta… Departe si cu dor…