Socoteala de acasa



“Da, ai dreptate, nu are niciun sens sa ne mai cumparam casa noastra, sa fim proprietari. Doar noi, romanii, suntem “cei mai proprietari” din Europa, in vest se sta cu chirie. Asa va fi si mai usor sa ne miscam, sa traim in mai multe orase, sa fim liberi.”

“Nu mai cheltuim aiurea pe chestii fara valoare reala, cum ar fi haine, masini si celelalte chestii care incanta pe moment ochiul, dar golesc fara sens portofelul. Gata, traim intelept: cheltuim doar pentru bucuria sufletului si pentru hrana lui”.

“Colindam toata Spania si traim pe unde ne place, cat ne place”

Cam asa s-ar rezuma cateva din gandurile si intentiile noastre din 2017, inainte de a ne muta in Spania. Am visat ca mutarea acesta sa reprezinte pentru noi libertate. Libertatea de a trai fara granite de niciun fel. Pentru noi reprezenta comoara cea mai de pret pe care o poti avea alaturi de timp si sanatate. Deci, sa fim liberi, zic!

In primul an ne-am tinut admirabil de plan: chirie, plimbari, shopping deloc. Pe low budget. Am gasit o placere in “chibzuiala” de atunci. Era totul nou: locurile, oamenii, preocuparile, modul de viata. Am invatat ca bucuriile autentice sunt simple. Si ieftine.

In al doilea an batuseram la pas aproape tot orasul in care locuim si deja eram in stare sa clasificam zonele, cladirile. Eram cei mai pregatiti agenti imobiliari, fara job, insa. Pentru ca era pacat sa se iroseasca know-how-ul obtinut, Laurentiu a cumparat, totusi, cateva apartamente pentru “investitie”. De fapt, acestea au devenit sursa noastra de venit, deoarece despre angajat nu se punea problema, avand in vedere ca spaniola ramanea “o limba (cu totul) straina” pentru noi. Deci, eram proprietari din nou, dar locuiam cu chirie si ne tineam de planul initial. Totusi, calatoream mai putin si incepuseram, parca, sa ne atasam de “orasul nostru”. Ma duceam, chiar, sa imi cumpar, din cand in cand, “lucruri nefolositoare”.

Dupa doi ani de chirie, am decis sa ne mutam ca sa optimizam costurile. Andreea plecase si noi ramaseseram singuri intr-un apartament cu patru dormitoare. Ne-am mutat, deci, intr-un apartament mai mic, tot cu chirie, in acelasi oras. Pe scurt, jumatati de masura: paream mobili pentru ca ne mutam, dar ramaneam pe loc. Hmm… Era greu sa plecam sa traim in alt oras, in alta zona, pentru ca trebuia sa caram dupa noi toate lucrurile noastre. Ar fi fost tot o mutare; alta. Deci, “stam in chirie, asa cum am vorbit, da?”

Rationamentul asta functiona ca o piedica in calea planului initial, insa, ne-am gandit ca ar fi util sa ne cumparam un apartament “pentru noi” pe care sa-l aranjam dupa inima noastra si sa putem pleca oricat, linistiti. Nu ma intrebati de ce nu ar fi putut ramane hainele si chestiile personale intr un apartament inchiriat, ca nu stiu sa raspund. Nici nu mai conteaza: ne-am apucat de cautat apartament pentru noi: unul ieftin pe care sa-l reformam noi. Intr-un coltisor al sufletului meu ramasese o samanta de “proprietar” si pare ca germina.

Ne-am ocupat jumate de an cu cautarile si vizitele. Nici nu va puteti inchipui ce cotete de apartamente au spaniolii. Suntem foarte tari in materie de casa, noi romanii; noua ne place sa ne facem cuibul frumos, arhitectura are logica, finisajele sunt de vis. Aici te miri ca nu le e scarba sa intre in casa lor (poate le e, dar nu spun, totusi). In fine, nu s-a legat nimic: ce era cat de cat amenajabil sarea de bugetul nostru; in ce era ieftin era imposibil de trait inauntru, chiar si daca ar fi fost reformat.

Am revenit la planul initial si am concluzionat ca era cel mai bun: stam cu chirie. Ne pregateam de mari excursii cand ne-a redus la tacere si sedentarism Covid-ul si nebunia care a urmat. Am stat doua luni inchisi, efectiv, in case (nu aveai voie sa iesi decat pentru nevoi urgente – supermarket, farmacie, medic – si ne controlau sa vada bonul de la magazin pt a confrunta orele, sa nu fi intarziat prea mult pe strada). Ei bine, in acele doua luni, planul initial s-a surpat. A fost extrem de provocatoare perioada aceea. A trecut pana la urma, insa…

Dupa patru ani de Spania, ne-am cumparat casa. Avem radacini.

Calatorim mult mai putin decat am crezut si mergem uneori si la shopping. Avem aceeasi masina, nu ne intereseaza cu ce ne imbracam, ne bucuram de libertatea de a face ce vrem. Am schimbat planul initial; am facut altul, de fapt. Am facut o lista cu hobby-uri pe care ne-am fi dorit sa le avem, dar nu am avut timp. Laurentiu are acum atelierul lui de tamplarie, iar eu am pian si sevalet. Inca nu a scos din cutii “utilajele” cu care va prelucra lemnul, iar eu am sevaletul neasamblat si culorile sigilate. Pianina e montata si am si trei carti cu partituri care ma asteapta. Inca nu am inceput, dar ne incanta ideea ca am putea-o face oricand.

Desi parea definit foarte clar ce vrem atunci cand am plecat din Romania, noi am modificat mai toate ingredientele. Exact ca intr-o reteta de prajitura luata de net pe care o imbunatatesti adaptand-o la preferintele tale, asa ne-am gasit si noi definitia actuala a ceea ce visam: sa avem timp si libertatea de a-l folosi numai pentru ceea ce ne dorim cu adevarat.