Un nou an

Pe 1 ianuarie, dupa ce ne-am puturosit pana in miezul zilei si am inceput anul cu bine, cu tihna si cu dragaleala, am plecat spre San Juan (este localitatea lipita de Alicante, cea mai apreciata din zona datorita plajelor frumoase de-a lungul carora se intinde) sa ne intalnim cu prietenul nostru si cu Andreea. De aproape 7 ani, de fiecare data cand facem drumuri in imprejurimi, spun, ca o mantra, “Doamne, ce frumos e! Multumim!”. Ma extaziez la tot: la vreme, la peisaj, la calitatea drumurilor, la bucuria de a calatori fara stress….totul este pentru mine o incantare. De 7 ani! Laurentiu, satul de entuziasmul meu extrovert, zambeste, isi da ochii peste cap sau tace superior, in functie de starea in care il gasesc efuziunile mele. De data asta l-am nimerit tacut. Asa ca am continuat sa admir pe mod silentios. Si daca am taiat emisiile sonore, am crescut numarul de ganduri care imi trec prin minte…

Nu cu foarte mult timp in urma, cei ce se ocupa de autostrazi au schimbat numerotarea iesirilor. Nu stiu care ar putea fi logica, dar ma intreb de fiecare data de cand am observat asta. Asa ca acum am cautat repede pe net sa vad despre ce e vorba. Ei bine, Ministerul de Transport spaniol a mutat inceputul oficial al autostrazii A70 care deserveste zona orasului Alicante cu 4km mai spre nord. Nici nu vreau sa imi imaginez incurcaturile care se produc in lunile astea imediat dupa schimbare… In fine, m-am simtit privilegiata sa cunosc iesirile fara sa tin cont de numerotarea lor. Pe scurt, profit de ocazie sa accentuez ca sunt de-a locului. 😉

Peisajul din jurul orasului Alicante, pe langa autostrada, pare fundul unui ocean secat. O sa caut sa citesc daca nu cumva prin cretacic sau mezozoic chiar au inotat balene pe unde ne dam noi acum cu masina. Nu prea exista vegetatie; este arid totul, culoarea nisipului. Costa Blanca, pe scurt. Totusi imi place. Imi place mult tot ce vad, ma bucur de orice.

Drumul trece prin nordul orasului, zona Universitatii, San Vincente de Raspeig pe stanga, pe dreapta un parc de distractii itinerant, depozite de gresie si materiale de contructii, Decathlon si alte magazine pe care le gasim de obicei la margine de oras. Apoi, toate astea se raresc, semn ca ne indepartam. Cateva case ratacite in apropierea autostrazii si, indepartata de ele, solitara in pesisajul desertic, deservita de un drum ingust, o constructie alba pe care scrie mare cat tot peretele, incat se vede foarte bine din autostrada, “Jesus es tu salvacion” (nu e nevoie de traducere, cred). Nu stiu ce confesiune este biserica, dar e crestina, evident. Imediat toate astea mi se infatisaza ca o metafora…

Oamenii isi doresc sa isi cumpere locuinta in zonele bune ale orasului in care traiesc, magazinele cauta sa inchirieze spatiile in zonele cele mai populate, cele mai turistice, unde marfa lor sa aiba sansa de a fi vanduta cat mai multor oameni, Primariile infrumuseteaza si impodobesc in sarbatoare zonele cele mai bine cotate ale localitatii, investitiile de orice gen sunt mai profitabile in aceleasi zone… Noi, oamenii, obisnuim sa punem in evidenta ce avem mai valoros. Puterea financiara, statutul social, originea nobila sunt rareori ascunse. Aruncam in “fundul curtii” lucrurile fara importanta sau cele care nu sunt apreciate sau invidiate de altii.

Acum vreo 2000 de ani, intr-o lume macinata de aceleasi patimi si suferinte ca si cele de acum, se spune ca s-a nascut intr-un mod extraordinar un om care a incercat sa ii invete pe cei in al caror suflet mai licarea o graunta de lumina despre cum ar trebui traita viata asta pentru a-i intelege sensul. El le-a dat solutia pentru a-si linisti furtunile care ii pustiau pe interior cu scopul de a vedea Sensul, Lumina care ii unea pe toti armonios, in iubire. El a fost Medicamentul miraculos pentru vindecarea “cancerului” care macina lumea. As spune ca, asa cum se intampla cu oricare dintre terapiile neconventionale, au fost multi critici si sceptici care s-au luptat sa isi argumenteze pozitia. Nimic nou sub soare; oamenii sunt la fel in orice epoca, in orice conditii. Asa trebuie sa fie lumea, asa este “organizata” treaba pe Pamant. Vindecarile sunt individuale.

A fost o vreme in care bisericile, catedralele se construiau in centru oraselor. Poate ca era inca vremea in care oamenii se uitau spre cer atunci cand cautau dreptate, alinare si speranta. Acum ne-am dat seama ca putem, ca forta este in noi, ca avem puterea sa facem tot ce ne dorim; e suficient sa ne gandim si apoi sa manifestam. Am transformat contructiile impunatoare care ramasesera treptat goale in afaceri profitabile. Cum ar veni, L-am dat afara pe Dumnezeu pentru ca mergea pe pierdere si pe acte de caritate in afara bugetului de protocol. Imi amintesc cat de socata am fost acum vreo doi ani, in Nottingham, in UK, cand am vazut una din catedralele din oras transformata in restaurant. Bine, cealalta era discoteca. :(( Totusi, cred ca, la fel ca si acum 2000 de ani, cine chiar cauta un medicament pentru durerile lui il poate gasi. Chiar si intr-o “farmacie” obscura, la marginea orasului, la capatul unui drum desfundat, poti gasi ce ai nevoie ca sa te vindeci de orgolii, ambitii si slava desarta cu care te-ai impodobit aiurea.

Cu gandurile astea am ajuns in San Juan. Am parcat chiar pe malul marii. Nu stiu cum esti tu, dar eu, de fiecare data cand vad marea, sunt fericita. Senzatia aia care iti taie respiratia si care iti umple sufletul. Ma bucur atat de mult ca traim in locul asta… Laurentiu ma ia de mana si mergem pe esplanada fara sa vorbim. Imi dau lacrimile de emotie: sunt recunoscatoare pentru tot. Suntem sanatosi, traim intr-un loc frumos, avem cele necesare traiului, avem prieteni buni si, cel mai important, avem capacitatea de a ne da seama de toate astea. Ma uit spre cer. Pentru mine ramane Borna mea pentru a putea sa imi reconfigurez traseul de fiecare data cand aleg un drum gresit.

Avem fiecare dintre noi atatea motive sa fim recunoscatori si fericiti. Ce ne face diferiti unul de altul si ne lumineaza sau intuneca sufletul este capacitatea de a le constientiza. Imi doresc pentru toti, incepand cu mine, ca in 2024 sa ne indreptam ochii spre ceea ce conteaza cu adevarat! Sa vedem toata iubirea care ne inconjura ca sa nu ne mai temem cand lucrurile par sa nu fie cum credem noi ca e bine. Va doresc sa va inchideti ochii la rau si sa ii deschideti mari pentru a vedea binele si frumosul care sunt mereu alaturi de fiecare.

Mi-am amintit versurile lui Adrian Paunescu acum… “Ne ploua cerul cu iubire/ Iar noi fugim de aceste ploi/ Murim uscati de ne-mplinire/ Satui in trup si-n suflet goi”. Va doresc sa faceti din 2024 anul in care sa cautati doar ce conteaza. Iar ce conteaza este mai aproape decat credem. Unii il vor gasi la o margine de autostrada…

Ce-ati zice sa ne straduim anul acesta sa nu lasam “pe margine” ce este cu adevarat important pentru noi?! Sa il punem in centru vietii noastre si sa observam schimbarile…

Cred in continuare ca tara unde se traieste cel mai bine din Europa la preturi accesibile, cu o calitate a vietii super buna, cu vreme frumoasa si unde iti poti pastra valorile personale este SPANIA.
Daca va bate gandul sa incercati, nu ezitati sa vorbiti cu noi inainte! (+34 642 181 363)