Reminder

Postarea asta nu are legatura cu viata din Spania, ci cu viata mea oriunde ar fi ea. Cei care cititi doar pentru informatii despre “viata spaniola”, dati skip la articolul asta! Eu scriu doar pentru ca la anu’ pe vremea asta vreau neaparat sa imi aduc aminte de ce simteam, traiam si gandeam acum, dar, mai ales, sa verific daca voi face ce mi-am propus. Asa ca, m-am gandit sa o fac public ca sa imi fie rusine daca nu ma tin de ce zic si poate ii inspir si pe altii la auto-promisiuni (altele decat cele pentru 1 ianuarie care, de obicei, au legatura cu kilogramele).

Ei bine, in foarte, foarte putin timp este ziua mea. Nici nu stiu cand a mai trecut un an, dar stiu ca s-au intamplat iar lucruri care ma fac sa spun cu tarie ca nu ma plictisesc deloc si ca traiesc o viata cel putin interesanta. Am avut atatea momente de fericire din aia perfecta, “de film”, incat nu pot decat sa spun cu tarie “multumesc”. Le multumesc mai ales celor care au contribuit la asta 😘. E drept ca am avut si momente in care s-a rupt parca ceva in mine, dar cred ca nu e posibil sa stai numai acolo, sus, in stratosfera fericirii, asa ca…ce sa zic?! Cum adica ce sa zic?! Zic ca as vrea si as putea sa traiesc continuu acolo sus; chiar nu am nevoie sa echilibrez balanta asta. Deloc. Simt in mine capacitatea de a trai pana la sfarsit plutind. Sunt convinsa ca eu as putea sa traiesc mereu indragostita, de pilda. Ma simt capabila de mai multe chestii din astea exceptionale. Try me! 😉

Asa, revenind…

Poate ca nu imi mai amintesc eu (v-am zis ca adaug anual trandafiri in buchet si…sunt destul de multi, deci ar putea fi un motiv), dar parca imi dau seama de cam multe chestii in ultima vreme 😂. Pare ca in tineretea mea ori s-au “prins” lucrurile mai greu de mine, ori am fost mai grea de cap si corazon, dar parca nu-mi amintesc de lectii asa clare si de profesori asa aspri. In fine… Partea buna este ca in ultimul an am invatat si pe propria-mi piele, dar si vazandu-i pe altii cum si-o iau sau cum primesc bucuriile. Dudui de experienta si intelepciuni “calde”. De aceea m-am gandit sa nu tin doar pentru mine elucubratiile filozofice aniversare.

Am invatat ca daca astepti si nu renunti la vis, chiar si cele mai nebunesti sperante devin realitate. Nu e niciodata prea tarziu sa te indragostesti si sa iubesti. Indiferent de varsta la care o facem, ramanem tineri si traim ca atunci sentimentele. Prietena mea de-o viata se marita. E ca o poveste cu happy end. Sunt fericita de fericirea ei. Devin foarte usor dependenta de povesti de dragoste.❤️

Acum doua zile am “descoperit” o melodie a unui roman de care nu am auzit niciodata pana acum. Cantecul se numeste “Nu te iert” si, in ciuda titlului, este, de fapt, o declaratie de dragoste. Nu cantecul m-a impresionat cel mai tare, ci comentariul interpretului care si-a cantat experienta proprie. Spunea ca in viata iubim o singura data; dupa aceea cautam doar ceva asemanator.❤️ Mi-a amintit de altcineva drag mie care mi-a spus acelasi lucru, dar mi s-a parut exagerat. Nu m-am gandit niciodata asa. Dar imi propun sa o fac anul pe care il incep in curand.

Anul acesta nu voi mai vorbi lucruri importante prin mesaje. Tot anul care a trecut am avut parte de atatea neintelegeri si interpretari gresite a ce am incercat sa transmit in scris incat mi-am promis ca, incepand de luni, nu mai comunic pe whapp. M-am certat cu oameni pe care ii iubesc doar pentru ca fiecare a inteles altceva din discutiile pe care le-am purtat, aberant, pe mesaje. Eu sunt cea care a gresit, pentru ca mie imi plac (mi-au placut! gata!) mesajele scrise. Deci, va promit ca de luni va sun. 🙂 Va cer inca o data iertare. (stiti voi cine, da?❤️)

Nu putea sa lipseasca din “rezolutiile” mele si…sportul. Luni (sau marti 😂) imi fac abonament la sala. Am stabilit deja cu o prietena ca mergem impreuna. Teoria conform careia sportul te ajuta mult la stimularea serotoninei, hormonului care te face fericita, nu s-a confirmat pana acum la mine. In Romania am avut abonament la sala ultimii 15 ani. Adunat, nu cred sa ma fi dus de mai mult de 25 de ori in toata perioada asta. Si, de fiecare data cand plecam de acasa spre sala mi-as fi dorit sa mai am o optiune (de pilda, as fi spalat vase, as fi sapat o groapa sau as fi calcat 20 de cearceafuri cu elastic) ca sa o aleg clar pe cealalta, oricare ar fi fost ea. Cand reuseam sa ajung, totusi, ieseam de la sala “moarta”. Nu imi doream decat sa dorm si sa uit. Ei bine, de saptamana viitoare vreau sa prind gustul activitatilor sportive indoor (la outdoor stau bine). Vreau ca serotonina mea sa fie la nivel anul acesta. Dar nu ma bazez doar pe sport, da?! S-a inteles, da?! 😂

Revenind in spectrul “deep”, anul asta am experimentat mai des decat oricand faptul ca un om are cea mai mare nevoie de iubire atunci cand o merita cel mai putin. Precum copiii aia mici care fac nazbatie dupa nazbatie dorindu-si, de fapt, sa fie iertati, acceptati si iubiti in ciuda logicii, fara motiv, si “oamenii mari” am vazut ca fac la fel. Anul asta imi propun sa ofer intelegere, acceptare si iubire si cand ratiunea, logica imi spune sa renunt si sa ma protejez pe mine. Imi propun si sa primesc. 😉Pentru ca, de fapt, asta cred ca e iubirea adevarata. Iar cineva care te iubeste nu trebuie convins sa o faca.❤️

Si ajung acum la rezolutia cea mai grea pentru mine. Anul asta o sa am rabdare. Ar trebui sa scriu cu majuscule. ANUL ASTA O SA AM RABDARE. Anul asta o sa accept ca sunt lucruri pe care nu le pot schimba decat cu rabdare. Habar nu am cum se face asta. Anul asta o sa fac pasul in spate si o sa astept. O sa astept. “If it’s meant to be, it will be”. Mi-a spus mie omul pe care il iubesc ca trebuie sa invat sa accept ca anumite lucruri nu sunt posibile atunci cand mi-as dori eu sa fie. “Dar daca nu sunt posibile niciodata?! Nu trebuie sa fac ceva ca sa fie?!” Ei bine, eu sunt Sisiful acestui “bolovan” de mentalitate. Motto-ul meu pe subiectul acesta a fost cel al Andreei Marin “nu exista nu se poate”. Anul in care intru maine il voi incepe cu un motto nou-nout “Never force anything. Just let it be. If it’s meant to be, it will be.”

Imi doresc sa o las mai moale cu initiativele si organizarea vietii in jurul meu. In spaniola exista un cuvant cu care ma descriu prietenii mei: “marimandona”. Anul asta vreau sa nu mai fiu. Ce insemna asta?!? Ca eu eram cea care organiza si aranja toate “lucrurile”; se facea cam cum ma gandeam eu ca e bine si “trebuie”. Cred ca undeva in mine exista credinta ca daca eu nu fac, nu face nimeni. (O prostie; lumea se misca si fara mine). Asta nu e asa problematic cand e vorba de cei din jur (unii chiar apreciaza ca are cine sa se ocupe), dar este foarte naspa pentru mine. Undeva, deep inside, am credinta ca eu nu pot primi daca nu fac nimic, ca nu mi se intampla nimic (bun si frumos) daca nu pun si eu umarul. Si stiu ca e GRESIT! Si imi doresc ca anul asta sa vad cum se simte sa primesti. Sa primesc chiar si cand nu dau sau nu fac nimic. De anul asta imi doresc sa vina in jurul meu oameni pe care  doar asta isi doresc, fara sa ii conving sau sa “trag de ei”. Ma bag in “reparatii capitale”.

Anul asta va fi despre mine. Vreau ca la urmatoarea aniversare sa fiu mai aproape de ce mi-as dori sa fiu. O sa raman atenta la mine. Dar, in acelasi timp, atenta la surprizele placute pe care sunt pregatita sa le primesc acum cu bucurie. De luni, insa. Azi imi astept prietenii sa radem si sa ne distram si imi doresc doar sa ne simtim bine. Restul, de luni…

Marturisesc ca mi-am dat foarte greu. A fost mult mai usor la Admitere la facultate si la toate celelalte examene impreuna. Dar daca reusesc sa absolv cu brio, sper la premiul cel mare. La ce “cadou” mi-am facut cu rezolutiile astea, as avea mare nevoie de el… 😉

Cred in continuare ca tara unde se traieste cel mai bine din Europa la preturi accesibile, cu o calitate a vietii super buna, cu vreme frumoasa si unde iti poti pastra valorile personale este SPANIA.
Daca va bate gandul sa incercati, nu ezitati sa vorbiti cu noi inainte! (+34 642 181 363)