Ce mai fac romanii

Anul trecut, eu si prietena mea ne-am gandit sa ne facem gradina de legume. Cum in curte la noi este suficient teren pentru tot felul de idei, chestia care ne-a trecut noua prin minte se incadra perfect in recuzita din dotare. Zis si facut. Mai mult “zis” decat “facut” pentru ca ideea ne-a venit prin februarie 2023 si pana prin august nu am facut absolut nimic in afara de a ne reaminti una alteia “gata, anul asta mancam rosiile noastre”. Fata mea adusese din Romania o punga cu seminte din alea bune, stramosesti, care nu trebuiau decat relocate in pamantul spaniol pentru a ne aduce pe masa savoarea de acasa.

Prin august ne-am dat seama ca ce sta in calea unei recolte bogate e doar faptul ca nu avem solul pregatit 😂. Ca urmare, baietii au muncit o zi intreaga sa pregateasca pamantul in vederea culturii noastre intarziate (normal era sa avem rasaduri prin martie si sa le si plantam; nu a fost, insa, cazul). Pamantul era sapat, ingrasat si sistemul de irigatie facut. Ce lipsea cu desavarsire era partea vie, plantele. Prietena mea a decis ca amanam pentru primavara 2024 prima noastra insamantare, ca “acum e tarziu”, ca “nu mai au timp sa se faca”, ca “la anu’ este, de fapt, cel mai potrivit moment pentru”. Eu am ascultat si am aprobat tot ce a zis. Nu de alta, dar cunostintele mele in absolut tot ce priveste “viata la tara” sunt sunt nule. O sa va destainui aici, cu rusine, faptul ca eram prin facultate cand am aflat, absolut intamplator, despre cocosi ca au…puta. Efectiv nu m-am gandit niciodata serios la subiect si nu mi-am pus niciodata intrebari despre viata sexuala a galinaceelor, dar imi amintesc perfect ca informatia m-a socat exact cum s-a socat Andreea cand si-a dat seama ca Mos Craciun face caca. Cam asta e nivelul…🤫

Anul 2023 s-a incheiat fara nicio recolta proprie, dar cu terenul inundat de balarii. Ca urmare, in 2024, ne-am mobilizat din nou: baietii au sapat iar, au smuls buruieni si au recalibrat sistemul de irigatie si noi ne-am apucat sa facem rasaduri undeva prin martie. Ce sa va spun?! Pe scurt, vai de rasadurile noastre. Le putem considera valoare nula in ecuatia gradinii noastre de legume. Pe la mijlocul lui aprilie ne-am dat seama ca suntem pe puctul de a rata si anul acesta, asa ca am luat masuri disperate…

Ne-am intalnit intr-o sambata la noi. Prietena mea a adus punga cu seminte si noi am adus lopeti si tot felul de “instrumente” necesare inceperii operatiunii “Tomata”. Cum sa facem?! Ne-am dat seama ca dincolo de oarece determinare nu are niciunul dintre noi nici cele mai vagi cunostinte despre ce si cum trebuie facut intr-o gradina. Ca urmare, am sapat santuri unde am aruncat semintele din pungi, am acoperit si am udat. Ne-am declarat multumiti si ne-am rugat sa faca Dumnezeu ce noi habar nu avem.

Eu am fost desemnata responsabila cu udatul. Programarea picuratorilor (automatizarea) a fost alt aspect care ne-a depasit, desi am cumparat agregatul care ar fi trebuit sa faca asta. In fine, am ramas la varianta clasica, traditionala, in care eu, in fiecare seara, urma sa dau drumul la irigatie.

Ce sa va spun?! Am functionat ca un motor nemtesc: nu am uitat niciodata sa dau drumul la apa. Am uitat deseori sa o inchid insa, lucru evidentiat cel mai clar in factura de apa care l-a facut pe Laurentiu sa sune la firma de distributie si sa se arate oripilat de pretul ei.

In fine, desi tot ce am facut noi a fost impotriva tututror regulilor de plantare, dupa vreo 2-3 saptamani au inceput sa apara rasaduri. Evident, nu mai stiam ce seminte am pus, dar ne-am inarmat cu rabdare sa vedem cum se dezvolta. Incet-incet ne-am dat seama ca avem patrunjel, marat, niste morcovi, castraveti si muuuuuulte rosii.

Imbatati de succesul operatiunii “tomata romaneasca in pamant spaniol” nu ne-am dat seama ca am pus prea multe seminte. Rosiile cresteau in buchete la distante de numai cativa centimetri. Ce facem?! Ne-am apucat sa le rarim. Cum adica?! Adica dupa ce le-am semanat si au rasarit, acum le smulgeam si le aruncam pentru ca erau prea multe si prea dese. Am facut operatiunea de rarire de cateva ori.

Ulterior am aflat de la cineva care a mai vazut plante in viata lui ca trebuie sa le “copilim”. Era deja foarte tarziu: “copiii” care trebuiau indepartati din frageda pruncie mergeau acum la facultate, aproape. Constiincioasa indeletnicirii cu care fusesem delegata, udam plantele zilnic si, ca urmare, acestea cresteau ca feti-frumosii. In fine, le-am lasat necopilite. Desi rarite de vreo trei ori, tot dadeau impresia de jungla, atat erau de ingesuite si multe. Prietena mea a recurs la masuri extreme: le-a chelit aproape de tot in partea de jos spunand de fiecare data “lasa, asa intra mai usor soarele”. Se autoincuraja in lipsa oricarui alt sfat care nu avea de unde sa vina. Eu si Laurentiu am vazut cele mai multe plante de rosii in pozele din manualul de biologie.

Ne-am dat seama si ca, in afara de copilit si rarit, ar fi trebuit sa le si legam, sa le punem niste araci care sa le ajute sa creasca drepte. Ne-am hotarat sa brevetam “rosia taratoare” pentru ca atunci cand ne-am dat seama ca trebuiau legate, era deja tarziu si ele deja aratau ca niste pitoni contorsionati. Nu ne-am descurajat, totusi: am pus araci si le-am “legat” (am pus intre ghilimele cuvantul pentru ca termenul este impropriu pentru ce am facut noi, de fapt).

Urmand principiu “la barza chioara-i face Dumnezeu cuib” deja mancam castraveti de la noi din gradina si e plin de rosii (care sunt gogonele acum) care presimt ca se vor coace si vor fi gustoase. Avem si cativa morcovi. Ceapa am uitat sa punem, dar ne scoatem din patrunjel. Mararul nu l-am cules la timp si acum e semi-copac; il pastrez pentru muraturi.

Oricum, pentru prima experienta agricola, suntem bine de tot.

Am hotarat ca o sa ne rezumam la experientele din biologie. Lasam zoologia neexplorata. E mai bine pentru toata lumea. Avem deja glumele noastre in care ne amuzam imaginandu-ne cum ar fi ca in zona rezidentiala in care locuim (un fel de Pipera din Bucuresti) sa ne apucam sa crestem un porc, iar de Craciun sa il alergam prin cartier si sa ii infigem cutitul in gat pe un trotuar. Nu cred ca ar putea sa se planga mult; de cand cu politically correctness-ul asta o bagi repede pe aia cu “traditiile nationale” si poti face orice nebunie la adapostul legii. In fine, ramanem in zona plantelor, urmand ca la anu’ sa punem printre rosii si castraveti si cateva plante de marijuana pentru ca aici e ingaduit. Presimt niste salate inaltatoare…

Cred in continuare ca tara unde se traieste cel mai bine din Europa la preturi accesibile, cu o calitate a vietii super buna, cu vreme frumoasa si unde iti poti pastra valorile personale este SPANIA.
Daca va bate gandul sa incercati, nu ezitati sa vorbiti cu noi inainte! (+34 642 181 363)