8 Martie in “Monastrell”

Mai exact, Restaurantul “Monastrell” by Maria Jose San Roman. Este singurul restaurant din orasul Alicante care are o stea Michelin. In Provincia Alicante sunt 13 restaurante care au stele Michelin, cel mai tare fiind in Denia “Quique Dacosta” cu 3 stele.

Revenind, un restaurant cu o stea Michelin este recunoscut pentru calitatea sa exceptionala in domeniul gastronomic. Steaua Michelin este o distinctie acordata de ghidul Michelin, o publicatie prestigioasa care evalueaza restaurantele si hotelurile la nivel global. Aceasta reprezinta o confirmare a unui standard inalt in preparatele servite, dar si a experientei generale oferite clientilor.

Un restaurant cu o stea Michelin se remarca prin cateva caracteristici esentiale. In primul rand, ingredientele sunt de calitate superioara, alese cu grija si adesea cu un accent pe prospetime si originalitate. In cazul de fata, proprietarii cultivau chiar ei legumele si fructele folosite in retete si cresteau pui in mod natural, ecologic. In al doilea rand, preparatele sunt gatite cu tehnici rafinate, care pun in valoare atat ingredientele, cat si prezentarea acestora. Este un loc unde detaliile conteaza, iar fiecare farfurie este o combinatie de gusturi si texturi care arata un inalt nivel de maiestrie culinara. Fix asa a fost!

De asemenea, consistenta este un aspect important. Un restaurant cu o stea Michelin ofera aceeasi calitate de fiecare data, indiferent de zi sau de ora la care vizitezi. Nu este vorba doar de mancare, ci si de serviciu, atmosfera si ambianta. Personalul este atent, bine instruit si orientat catre a oferi o experienta deosebita. Atmosfera este mereu placuta si confortabila. Si decorul ar trebui sa fie ceva deosebit. A fost, dar nu in sensul in care sa spui “wow”.

Creativitatea si originalitatea joaca un rol important in meniu. Desi nu este o regula stricta, multe restaurante cu o stea Michelin se remarca prin reinterpretarea unor retete traditionale sau prin prezentarea unor preparate inovative, care imbina tehnici noi cu ingrediente clasice. Este si cazul restaurantului Monastrel care reinterpreteaza bucataria mediteraneana.

In ceea ce priveste pretul, un restaurant cu o stea Michelin nu este neaparat unul de lux, dar experienta oferita justifica in general costul mai ridicat fata de un restaurant obisnuit. Hmmm, asa se zice ca sa te incurajeze, dar va spun eu ca e scump ca porcu´. E scump tare. Daca la o stea Michelin e asa, la trei stele iti dai seama ca deja unul dintre rinichi te incurca la mers si il vinzi ca sa platesti nota. Este important de mentionat ca steaua Michelin este acordata exclusiv pentru calitatea mancarii si tehnicile de gatit, iar serviciul si atmosfera, desi relevante, nu sunt evaluate in mod direct. Totusi, le platesti si pe alea.😂

Pentru a obtine o stea Michelin, un restaurant trebuie sa indeplineasca un set riguros de criterii, iar inspectorii Michelin viziteaza localurile in mod anonim (cand ma fac mare vreau sa fiu inspector Michelin😊), evaluand aspecte precum gustul preparatelor, tehnica de gatit, raportul calitate-pret si consistenta. Fiecare detaliu al experientei este important.

In concluzie, un restaurant cu o stea Michelin reprezinta o experienta culinara rafinata, unde pasiunea pentru mancare o simti in fiecare preparat, iar serviciul si atmosfera contribuie la crearea unei experiente memorabile. Este un loc in care calitatea nu este negociabila, iar fiecare masa devine o oportunitate de a descoperi o bucatarie desavarsita. Asa speram si noi.

Anul acesta, baiatul meu s-a gandit ca de 8 martie sa imi ofere cadou o experienta culinara. In viziunea mea doar batranii cu bani fac asta, deci mi-a placut sa ma simt azi “cu bani”, dar nu batrana. Asadar am plecat sa ne rasfatam papilele gustative in Alicante.

Restaurantul se afla pe malul marii, pe esplanada pietonala, in cea mai misto zona a orasului, bineinteles. Am ajuns primii. La 19:30. Nimeni, niciun spaniol nu merge la cina atat de devreme; in mod normal ei incep masa pe la 21. Revenind, noi am ajuns primii.

Am intrat. Ca sa descriu intr-un singur cuvant ambientul, as folosi “auster”. O sala cu 10 mese, minimalist decorata, pe genul industrial corcit cu ikea de lux. Neimpresionant ar fi un cuvant bland. Sper ca mancarea sa fie mai inspirata decat aranjamentul salii. Filozofia lipsei totale de accesorii in amenajarea restaurantului este de a pune “reflectorul” doar pe mancare si experienta culinara. Hmmm, discutabil… Pe mine tot la o sala de mese aseptica dintr-un laborator secret ma duce cu gandul. In fine…

Lasam hainele la cuier si suntem condusi spre masa noastra (am facut rezervare platita, ca asa merge treaba la Michelin). Doi chelneri profi-amabil-retinuti vorbesc engleza cu noi, semn ca nu spaniolii sunt clientii principali sau ca fetele noastre sunt de turisti instariti. Ambele variante sunt ok pentru noi. Ne aduc meniurile (este meniu fix cu x-spe feluri de mancare) si ne intreaba despre preferintele in materie de bautura. Bautura este optionala si se plateste separat. Alegem sampanie pentru deschidere si apoi vin. O ardem pe lux si opulenta, vad. Ne avantam necugetat. Apoi ne aruncam ochii pe meniuri. Expresia nu e prost aleasa pentru ca as zice ca ochii aproape ni se rostogolesc la propriu pe masa cand observam in coltul de jos mentionat si pretul. Il citim, zambim unul spre altul cu zambetul unui om care pleaca sa danseze toata noaptea incaltat cu pantofi numarul 38 cand el poarta 40, de fapt. “E ziua ta, mamico, in dar ti-am adus…”. E 8 Martie, ce pana mea… Balaurul pare ok, semn ca ori nu a vazut pretul, ori a luat pe ascuns doua pastile de Xanax. O sa aiba nevoie de psihoterapie; nu a platit niciodata pana acum pentru o cina in doi peste 500 euro.😂

Sampania este de vis. Curcubeu pe cerul gurii. Sunt pregatita total sa infrunt si preparatele culinare. Sunt fiarta pe experiente de oameni bogati.😂

Primul fel a fost format din 3 feluri de paté zemos de trei culori avand la baza sfecla, ceva galben – am uitat – si telina. Bun. Cam cate doua lingurite din fiecare. De fapt, fiecare fel de mancare a fost de maxim doua-trei linguri. Paradoxal si incredibil la prima vedere, ne-am sculat “full” de la masa.

Cel mai mult dintre cele 8 feluri de mancare extrem de gustoase si originale mi-a placut supa dulce-acrisoara cu ceva creveti, portocala si inca un gust ireal de bun si…desertul – crema de telina caramelizata. Asta da creativitate!

Am plecat spre casa cu valoarea personala crescuta brusc. Sunt mai pretioasa cu cateva sute de euro pe care ii am pe dinauntru. Cum ar fi sa te strici la stomac dupa ce ai platit acum la restaurant?!😂 Noroc ca nu a fost cazul. Mancarea a fost delicioasa si ar fi fost pacat.

Pe drum, dupa ce am facut toate glumele cu putinta vizavi de excentricitatea pe care tocmai am facut-o, s-a lasat linistea, semn ca fiecare se gandea la ale lui. Presimt ca Balaurul avea un dialog interior de genul “Madre mia, ce am ajuns sa fac la batranete! Oi fi bogat si nu stiu?! Nu, probabil ca doar mi-am pierdut mintile. Nu, de fapt, cred ca sunt ok; sunt casatorit si inca imi place de femeia asta si inca incerc sa o impresionez. Asta e!” M-am uitat la el in timp ce conducea. Ce bine ca il am!

Cad pe ganduri. Eu am sentimente contradictorii vizavi de experienta asta. Mi se pare misto ca putem face “arogante” din astea fara sa ne periclitam nivelul de trai si fara sa trebuiasca sa mancam doar iaurt doua luni ca sa ne echilibram bugetul. Pe de alta parte, mi se strange inima gandindu-ma la oamenii pentru care suma asta s-ar materializa in niste chestii de baza, absolut necesare traiului lor. Un specialist mi-ar explica ca asta este un “issue” pe care ar trebui sa il rezolv, dar eu prefer sa ma gandesc mereu si la cei din jurul meu si sa nu pierd legatura cu realitatea si cu valorile pe care le apreciez. Ma ajuta sa fiu om si sa raman recunoscatoare pentru viata pe care o traiesc.

Ma bucur ca pot si simt, in fiecare zi, sa ma bucur de ce am, de oamenii din viata mea si de relatia cu Cel care ingaduie bucuria in vietile noastre. Nu iau absolut nimic “for granted” (gandindu-ma ca mi se cuvine).  Fiecare lucru si intamplare din viata noastra sunt motive de recunostinta pentru mine. Am devenit mai inteleapta. Imi amintesc ca atunci cand eram foarte tanara ma intristam si imi schimbam buna dispozitie cand ploua afara si nu puteam sa fac ce imi propusesem. Mi-e si rusine sa recunosc asta. Cu timpul, insa, am invatat sa fiu recunoscatoare pentru absolut orice. Am invatat sa nu ma mai supar cand ploua, sa am rabdare cand trecem prin perioade tensionate pentru ca stiu ca nimic nu este pentru totdeauna si sa inteleg ca atunci cand suntem dezamagiti de oameni in care am investit este o ocazie sa practicam renuntarea si sa deschidem usile sa primim oameni noi in jurul nostru.

Mi se pare extraordinar de frumoasa si interesanta viata de cand am ajuns sa o privesc ca pe o experienta care contine multe, multe ingrediente care luate separat pot fi banale, amare sau dulci, acre sau iuti, dar impletite intr-o forma pe care nu noi o controlam, alcatuiesc un meniu Michelin de care ne putem bucura in fiecare zi. Pentru ca fiecare dintre noi este suficient de bogat sa si-l permita.😉