“El Apagon” sau o zi fara electricitate in Spania

La inceputul anului mi-am propus ca, o zi pe saptamana, sa stau departe de telefon. Am devenit dependenta. Intind mana dimineata ca un alcoolic dupa sticla. Primul lucru pe care il fac dimineata este sa verific mesajele si sa dau o raita pe Facebook. Ce prostie! Ce dependenta! Ei bine, ideea mea de a ma tine departe macar pentru o zi a ramas, deocamdata, la nivel de intentie. Mi-am cumparat un telefon din ala cu butoane “pe vechi” unde inca imi doresc sa mut cartela macar din cand in cand pentru un detox de retele sociale si comunicare scrisa, impersonala. Dar, nu am facut-o niciodata. Am o lista lunga de idei si dorinte care mi-ar face bine, dar multe sunt inca sunt in “pending”.

Anul asta imi pare ca zilele au trecut mai repede ca niciodata. Nu imi vine sa cred ca am ajuns in luna mai. Am senzatia ca timpul s-a scurtat, ca ziua are doar 10 ore si ca sunt extrem de depasita de evenimente. Tot timpul avem ceva de facut. Am cumparat anul acesta multe proprietati pentru investitori sau persoane care vor sa se mute aici, iar asta ne-a tinut in priza in fiecare zi. Practic, nu iti mai ramane timp pentru nimic altceva. Birocratia spaniola cred ca o invinge pe cea romaneasca. Ca urmare, timpul a zburat. Parca acum doua saptamani era Revelionul si imi faceam lista aia lunga de rezolutii pe care le vedeam atat de usor de bifat. Ei bine, presimt ca nu mai e mult si vine Craciunul si abia pot bifa vreo doua-trei. Zilele trecute vorbeam cu Laurentiu si ii spuneam ca ne-am propus prin februarie sa plecam cateva zile cu Remi spre nordul Spaniei si nu numai ca nu am facut-o, dar am iesit atat de rar chiar si la o plimbare de o zi prin imprejurimi…

Si cum baiatul meu ma vrea fericita, duminica mi-a spus ca luni “ne luam liber” si mergem in zona San Javier sa vizitam o amica si sa vada el un apartament pentru cineva care doreste sa se mute acolo. Ce bucurie! O zi ca pe vremuri! Mergem pe malul marii, in una dintre zonele mele preferate, ne vedem cu cineva drag, stam toata ziua impreuna… Iu-huu!🎉

Ne-am trezit de voie, ne-am si puturosit putin si apoi am luat catelul si am plecat la drum spre Santiago de Ribeira unde urma sa luam pranzul, sa vedem apartamentul si apoi sa continuam plimbarea, pe malul marii, pana la amica noastra care traieste intr-un oras invecinat. Zis si facut. Toata lumea vesela, la drum… Ne oprim sa punem motorina si facem un ocol mic sa isi ia Laurentiu tigari. De fapt, asa a intentionat, ca nu a reusit. Era 12:40 cand a intrat in Tutungerie, dar i-a zis vanzatorul ca tocmai a cazut curentul si nu poate sa ii vanda pentru ca nu poate folosi casa de marcat. Degeaba i-a explicat Laurentiu ca poate sa ii dea un pachet, ca va plati cash, iar cand revine curentul il marcheaza el pe casa. Degeaba. A ramas neinduplecat. “Lasa ca iti iei de acolo” l-am calmat eu.

Am plecat la drum. Mi-am conectat eu telefonul la masina pentru ca aveam un playlist care mi se parea ca se potriveste perfect atmosferei. Aveam o ora de condus, timp perfect pentru a vorbi de-ale noastre. Muzica se intrerupea frecvent. Internetul dadea rateuri mari. Am renuntat la fondul sonor. E si mai placut sa vorbim in liniste, nu?! Vorbim si ne bucuram de drum, de imprejurimi. Ne minunam a mia oara de drumurile spaniole, ne bucuram ca suntem impreuna, etc. Ma suna o prietena care are o casa de vacanta la noi in cartier sa imi spuna ca nu are curent in casa si ne roaga sa trecem sa vedem daca s-a intamplat ceva. O aud greu, se intrerupe, dar incerc sa ii spun ca suntem pe autostrada si e receptia proasta. O sa trec pe la ea cand ma intorc. Nu se mai aude. “Ce internet de kkt au spaniolii astia” ii zic lui Laurentiu. “Dar parca azi e mai rau ca niciodata”…

Ajungem in San Javier. Laurentiu opreste sa isi ia tigari. Se intoarce si imi zice ca nu au curent nici astia. “Ce coincidenta!” ma gandesc eu. Ii explic ca e un semn sa fumeze mai putin. Rade. Incearca la alt “Tabaco”. Se intoarce si imi spune ca nu e curent nicaieri. WTF?! Lumea vorbeste pe strada; se pare ca este o pana de curent in toata Spania. Si in Portugalia. Madre mia! Ce poate fi asta?! Cum adica in toata Spania???

In contextul actual, imediat te gandesti la ceva rau intentionat. Dam drumul la radio. Majoritatea posturilor nu functioneaza. Radio Nacional emite. Aflam oficial ca toata Peninsula Iberica este fara electricitate. Ce zi ne-am ales noi pentru plimbare! Realizam ca am iesit din Elche fix cand a inceput pana de curent. Fericiti cei… nestiutori! “Ce facem acum?!” il intreb pe Balaur. Evident, ne intoarcem. Cum nu stim ce inseamna “pana” asta, cat dureaza si la ce urmeaza sa ne asteptam, ar fi mai intelept sa fim acasa. Cum s-ar zice, am venit in San Javier (cam 100km) sa incercam sa isi cumpere Laurentiu tigari. S-a ales praful de ziua mea pe malul marii. Nu mai merge internetul, nu mai merg telefoanele, deci nu am cum sa o anunt pe amica mea ca nu ne mai vedem. O sa deduca.

Plecam spre casa. Balaurul e tensionat. Il simt. La radio auzim despre persoane blocate in lifturi, trenuri oprite in cele mai nefericite locuri, dar nu exista incidente majore. In zona noastra se circula bine. Este politie la intersectii peste tot. Oamenii sunt preocupati, dar se comporta civilizat. Se simte ingrijorare, dar nu panica. Magazinele se inchid. La benzinarii se fac cozi (nu se mai vinde benzina decat masinilor de interventie – politie, pompieri, etc). S-au vandut deja toate buteliile din statiile de benzina. Oamenii incearca sa se pregateasca. In Madrid, Barcelona si alte orase mai mari se blocheaza traficul. La noi se circula normal. “Doamne, sa ajungem acasa!” Balaurul nu o mai ia pe autostrada. Mergem pe drum national. Eventualele blocaje de pe autostrazi sunt mai greu de evitat. La radio suntem indemnati la calm. Eu sunt calma, cred..

Deocamdata, pe aici pe unde suntem noi, totul pare normal. Oamenii sunt la terase, traficul e fluid. Ce zi ne-am ales de plimbare!! Balaurul face niste scenarii posibile pentru a gasi o explicatie la ce se intampla. Nu stiu de ce, dar mie mi se pare ca e bine, ca nu e nimic grav. Oare cat o sa dureze?! Urmeaza o alta varianta de pandemie?! Ce bine ca acum stam la casa, avem curte mare… Incep sa gandesc apocaliptic. Laurentiu ma tempereaza. Traficul continua sa fie ca de obicei. Daca nu am auzi la radio despre pana de curent si daca ne-ar merge telefoanele, totul ar fi ca de obicei.

Ii scriu cateva mesaje pe whapp Andreei. Evident, nu se trimit. Ma gandesc ca se ingrijoreaza. O sa le primeasca la un moment dat. Cand?! Cand trecem pe langa Torrevieja se intampla minunea. Nu stiu cum, am pentru jumate de minut conexiune la net. Suficient cat se se trimita mesajele si sa imi si raspunda. Perfect. Macar stie de noi. Imi explica Laurentiu minunea de a fi avut semnal….ceva cu baterii, ceva cu antene…am uitat. Eu o consider tot o “minune” si ma bucur de ea.

Ajungem acasa fara incidente. Nu putem intra cu masina in curte ca nu functioneaza portile. Ce bine e la noi! Ce bine e fara telefon! Fac ceva de mancare. Mancam pe terasa. E liniste, pasarele, soare. Avioanele trec in continuare. Laurentiu imi povesteste ca aeroporturile, turnurile de control si toate astea care au legatura cu traficul aerian au generatoare de energie si autonomie macar 24H in cazuri din astea. Ne luam cate o carte, un pahar de vin si ne asezam in sezlonguri sa citim. Ce bun ar fi acum un radio pe baterii! Imi amintesc ca l-am certat pe tata care si-a cumparat unul cand a venit la noi. Ce bun ar fi fost acum sa mai aflam ce se intampla! Iarta-ma, tata!😂

E o zi superba. Ma mut in hamac sa citesc. Ce bine e! Imi place (deocamdata) fara electricitate. Apa curge, gaz avem, lumina inca nu avem nevoie. Poate isi revine pana se intuneca. Totusi, pana atunci pot sa ma bucur de momentele astea perfecte.

Unii dintre prietenii nostri au venit la noi. Facem planuri de rezerva. Avem deja pregatite planurile A, B si C. Suficient deocamdata. Radem si ne bucuram ca suntem impreuna. Ii multumim lui Dumnezeu ca suntem bine. Ei pleaca spre casa, noi deschidem portile manual si bagam masina in curte. Incepe sa se intunece. Sunt peste 8 ore fara electricitate in Spania. Am pregatit toate lumanarile, lanternele si sursele de lumina pe baterii. In curte avem foarte multe lampi solare. Cum s-ar zice, suntem bine. Urmeaza o seara romantica…

La miezul noptii a revenit curentul. Noi dormeam deja. Cand m-am trezit dimineata, am intins mana dupa telefon, ca de obicei. Am aflat explicatia oficiala a penei de curent: o supraincarcare a retelei care a cedat. Indiferent ce a fost, a fost un exercitiu bun si un prilej de reflectie.

Toata viata noastra depinde de lucruri pe care nu le putem controla. Cu ocazia unor intamplari ca cea de ieri devii constient cat de firava este siguranta asta pe care avem senzatia ca ne-o construim in fiecare zi. Ma bucur ca am trait experienta asta. E ca un dus rece care te forteaza sa iti pui intrebari incomode si sa iti dai raspunsuri mai putin placute. Mi-ar fi placut sa dureze cateva zile lipsa de curent electric daca nu ar fi fost si implicatiile nasoale asupra altor oameni. Fara electricitate suntem….altii.

Cati followeri mai are un influencer intr-o zi ca cea de ieri? Carui public i te mai adresezi prin webinarii sau conferinte cand cade curentul?! Cine esti tu intr-o zi fara electricitate?! Ce se intampla cu afacerea ta? Cum se schimba viata ta?! Ce ramane din identitatea noastra daca scoatem din priza tot ceea ce o sustine artificial?! Iti trebuie o zi ca cea de ieri in Spania ca sa iti pui intrebari ca acestea si sa realizezi, inca o data, ca am construit prea mult din nisip, pe malul marii, uitand de valuri si crezandu-ne invincibili.

Imaginati-va o luna fara electricitate! Nu ar insemna doar intuneric si frig, ci ar reconfigura radical si modul in care percepem timpul, spatiul si propria noastra identitate. Absenta electricitatii ar insemna o reintoarcere la autenticitatea trairii, la prezenta deplina in moment. Ar disparea ecranele, zgomotul digital, distragerea constanta. Am fi fortati sa ne intoarcem la simplitate; ne-am intoarce la foc, la carti tiparite, la conversatii reale. Poate ne-am reaminti sa ascultam. Nu doar pe ceilalti, ci si gandurile noastre. Am deveni din nou constienti de fragilitatea noastra, dar si de rezilienta uitata care ne definea odinioara. Lipsa electricitatii nu ar fi doar o criza logistica, ci o revelatie filozofica. Ne-ar obliga sa reevaluam ce este cu adevarat necesar. Am descoperi, poate, o forma de libertate pe care am si uitat ca o avem – aceea de a fi neconectati, de a trai fara intermediari.

Da, ar fi mai intuneric, mai rece, mai greu, mai lent, dar mai real. Poate tocmai aceasta realitate ne-ar oferi un contrast clar cu iluzia in care traim, aceea ca binele este intotdeauna sinonim cu progresul. Poate, in lipsa electricitatii, am descoperi ca adevarata lumina nu vine din becuri sau ecrane, ci din constiinta treaza si din relatiile vii dintre oameni. Poate.

A lipsi lumea de electricitate acum nu inseamna doar a-i stinge lumina, ci a o confrunta cu propria umbra. Omul modern s-a construit pe o fundatie de artificial, delegand masinilor nu doar efortul, ci si gandirea, memoria, ba chiar si sentimentul de prezenta. Fara electricitate ne-am redescoperi limitele trupului, fragilitatea timpului si greutatea fiecarei alegeri. Omul s-ar redefini nu prin ceea ce are, ci prin ceea ce este: o constiinta vie capabila sa gaseasca sens chiar si in intuneric. Ar putea ca intunericul sa nu fie doar lipsa luminii, ci un prilej de trezire.

De azi dimineata lumea este la fel, cea pe care o cunoastem cu totii. Internetul functioneaza, toata aparatura din jurul nostru functioneaza, totul este “in parametri”. Eu imi propun iat ca, macar o zi pe saptamana, sa stau departe de tehnologie. Dupa ziua de ieri sper sa reusesc. Sunt prea valoroase raspunsurile pe care le-am primit intr-o zi cu liniste. Ce valoare ar mai avea viata asta daca am traversa-o fara intrebari, fara raspunsuri?!