Atentie, impachetam!

Cand decizi sa pleci din tara nu cred ca realizezi pe deplin procesul. Cel putin, in cazul meu, asa a fost. Din aprilie, cand ne-am zis ca vom incerca, macar pentru 2 ani, sa traim in alta tara, pana in iulie, cand s-a produs faptic mutarea, nu prea stiam de unde sa incep si unde sa termin, si nici muuuulte amanunte care m-ar fi scutit de eforturi viitoare…

Micul organizator care salasluieste in mine si-a facut datoria si am facut liste: liste cu ordinea operatiunilor, liste cu obiectele pe care le luam si altele cu cele la care renuntam, liste cu ce avem de vandut si liste cu ce vom darui, liste cu ce lasam in casa, liste cu acte, liste cu listele facute, tot felul de liste si planificari… Asta era in aprilie… Mai era timp. Viata curgea (inca) absolut obisnuit… Eram in partea “organizatorica” a plecarii. Pe scurt, doar ma gandeam si organizam totul ipotetic si idealist. Parea foarte usor totul. Parea.

Prima concretizare a plecarii iminente a fost vanzarea masinii mele. Nu ne propuseseram sa vindem vreo masina cu 3 luni inainte de plecare pentru ca locuiam in afara Bucurestiului unde nu exista vreun alt mijloc de transport decat cel cu care te autodotai. Laurentiu zice “hai sa facem o incercare: pun masina ta la vanzare cu un pret mai mare decat cel al pietii, sa vedem cata lume ne suna, sa luam pulsul”. Zis si facut. A publicat anuntul cu vanzarea masinii azi, a doua zi a sunat cineva din Constanta care a zis ca vrea sa o vada, a venit si….a cumparat-o!!!! In 3 zile am ramas pieton. Nu puteam refuza pentru ca pretul era mai mare cu 25% decat ne fusese evaluata masina…. Puteam acum sa imi iau abonament pe toate liniile pe cel putin 10 ani cu banii jos si pantofii aferenti cu flecuri de rezerva din diferenta de pret… Deci, a meritat. Asa spune sotul meu, deci asa e…:)))

Stii cum e sa fii pieton in Cernica?! Horror. Dar, “the winner takes it all”, vinovatul plateste intotdeauna: Laurentiu a luat pulsul, eu i-am luat masina. El parea multumit: a zis ca asta e ocazia perfecta pentru a incerca transportul in comun… A mai adaugat, astfel, un element care l-a convins ca plecarea din tara nu e deloc o idee rea…

Masina a devenit moneda neconventionala, element de premiere, santaj, etc… “iubitule, iti dau tie maine masina daca….” sau “te las fara masina daca…”.

Am vandut masina, am vandut cealalta locuinta pe care o aveam, am strans actele de la scoala si am cumparat cutii, scotch si folie transparenta….Era deja Iunie. Ne intorseseram din prima calatorie in Spania, in care ne propuseseram sa inchiriem apartamentul unde vom locui. Socoteala din targ ramasese in targ si stiam ca trebuie sa facem o alta calatorie sa mai cautam.

Ma apucasem de impachetat deja. Hotaraseram ca nu vom lua niciun obiect de mobilier; numai haine si efecte personale, ca sa avem o mutare cat mai usoara (ne gandeam noi!). Planul era asa: inchiriem un apartament mobilat superb sau unul gol si-l mobilam Ikea, ieftin, simplu si aerisit. Astea erau variantele. Parea asa clar si simplu…

70% dintre hainele si incaltarile noastre le-am lasat in Ro. Au ajuns la prieteni sau la oameni nevoiasi. 90% din obiectele de bucatarie (vesela, accesorii, aparatura electrocasnica, etc) au avut aceeasi destinatie. 80% din carti, la fel (aici a fost cel mai dureros; erau carti citite, dar asta a durut cel mai tare). 100% din mobila, covoare, decoratiuni, etc, au ramas in Ro (asta nu a durut)… De ce am facut asa?! Acum nu pot sa va spun decat la ce m-am gandit atunci. M-am gandit ca transportul va fi foarte scump, m-a luat groaza de impachetat, m-am gandit ca “eeee, ce mare lucru, cat sa coste un polonic?! o nimica toata…” (si asa la fiecare lucru….insa am uitat sa fac adunarea!) Reducand asa drastic ceea ce luam cu noi ma facea sa simt, ma gandeam eu, mai puternic, ca incepem o viata noua… Asa a fost; totusi, nu mereu a avut o conotatie pozitiva…

Ei bine, la sfarsit, am avut 45 de cutii, 3 tablouri si o bicicleta. Cu astea am inceput noi viata spaniola… Restul face parte dintr-un trecut din care vom pastra numai lucrurile frumoase si amintirile pe care le avem mereu cu noi in suflet.

Eram aproape gata de plecare….