Covrigii din coada cainilor…

…nu i-am gasit in Spania.

De fapt, nici nu am venit aici in cautarea lor. In primul rand, covrigii au multi carbohidrati pe care oglinda imi spune ca, daca nu pot sa ii ocolesc, macar sa nu ii caut. In al doilea rand, ne-a fost clar de cand ne-am facut bagajele ca vom fi musafiri intr-o tara straina unde ne vom putea bucura, totusi, de intreaga ospitalitate a gazdelor cu conditia sa respectam regulile casei. Din pacate, dupa multe “vizite” ale concetatenilor nostri, oamenii ne primesc acum tinand mana pe portofel si “eliberand cainele din lant”.

Insa, romanii au aici sansa de a demonstra ca rrom si roman nu sunt sinonime. Avem sansa sa (ne/le) demonstram ca, desi istoria nu a tinut cu noi, desi suntem condusi de atata timp de o clasa politica pe care, din bun simt si economie de spatiu, nu o voi califica, dar care a ajuns sa ne defineasca pe multi ca mentalitate, desi ne-am autofaultat constant de-a lungul timpului, desi am ales Miorita ca poem definitoriu al poporului nostru, putem fi mai creativi, mai inteligenti si mai inimosi decat cei privilegiati de soarta, orientare geografica si trecut. Este un lucru pe care noi, cei care am ales sa traim departe de casa, avem obligatia sa il facem. Macar din respect pentru gazde…

Venind aici, deci, ne asteptam sa gasim atributele civilizatiei si… le-am gasit. Sunt peste tot, la fiecare colt, la fiecare respiratie… Am tanjit atatia ani dupa ele, am plans la fiecare intoarcere din concediu. Acum ne “balacim” in ele… Desi o puteam descrie teoretic si inainte de a o trai, m-am obisnuit foarte repede cu fiecare detaliu al normalitatii. Dar, oricate conditii ar avea intrunite omul, va exista mereu ceva care sa nu fie “exact cum ar trebui”. Totusi e foarte placut sa traiesti carcotind doar de amorul artei sau pentru a-ti antrena spiritul critic decat sa incerci sa supravietuiesti cautand cu indarjire parti bune, pozitive in oceanul de pacura care te acopera pana la gura si este, cu fiecare zi ce trece, gata sa te sufoce…

Ma asteptam sa gasesc drumuri civilizate si am gasit doua tipuri de autostrazi (cam peste tot unde exista o autostrada cu plata este si una gratis, paralela cu prima; nu inteleg de ce, dar ma bucur ca e asa) si multe tipuri de dumuri nationale (care ai putea jura ca sunt tot autostrazi, doar ca au limita de viteza mai mica). Ma asteptam sa ma pot plimba cu bicicleta si am gasit piste cu cate doua benzi pe sens si semafoare dedicate… Ma asteptam sa gasesc destinatii turistice interesante si am gasit o Spanie absolut minunata si deloc banuita de mine anterior (noi locuim langa mare, dar la numai 60km inland putem ajunge la munte cu tot ce presupune acesta: drumetii, catarari, peisaje si vegetatie specifice)… Ma asteptam sa gasesc un popor civilizat, dar am gasit oameni amabili si calzi, nestressati si toleranti…

Ceea ce nu ne-am asteptat niciunul dintre noi sa gasim sunt prietenii. Am plecat din tara asumand ca viata noastra sociala va fi pretul pe care il vom plati pentru a trai in civilizatie. Ne-am despartit de prietenii nostri din Romania cu sufletele sangerande, cu inimile nemangaiate de dorul lor.. Ne asteptam sa gasim aici doar “capsunari” cu care ne vom intersecta fortuit si cu care nu vom reusi sa gasim ceva comun in afara de tara de origine. Ei bine, ceea ce Spania ne-a daruit cel mai de pret nu sunt atributele unei societati civilizate la care visaseram inainte de a pleca si pentru care eram “pregatiti”, ci este intalnirea cu niste romani ireal de frumosi. Acestia au aparut in viata noastra rand pe rand, adaugandu-se mestesugit, unul dupa altul, intr-o urzeala care ne-a pansat sufletele ciobite, le-a vindecat si le-a deschis spre noua aventura…

Ne-am pregatit sa nu ne facem sperante cu privire la covrigii din coada cainilor… Nu ne-am asteptat, insa, sa ni se ofere prajituri pe tipsii din aur. Surpriza are aroma de binecuvantare, neasteptatul forma de predestinare… Am primit fara sa fi visat macar, si, de aceea, gustul este si mai dulce… Ii multumim Celui ce face totul posibil in viata noastra.