Despre constructii, numai de bine…

Oriunde ai pleca in lume vei gasi lucruri care te vor mira sau le vei considera ciudate, dar modul in care se construieste pe Costa Blanca te va lasa mut. O sa va povestesc chestii care vor parea ciudate pentru noi, dar cu care altii traiesc fericiti. Cred ca “scolile de arhitectura” se impart in ” cea spaniola” si “celelalte” :)). Iar “Constructiile” la fel.

O sa va povestesc despre casele, blocurile, apartamentele si orice o mai fi destinat traitului. Unul din lucrurile pe care le sesizezi dupa ce locuiesti un timp aici este ca nu exista izolatie. De niciun fel. Maxim la cat poti visa este ca zidurile sa fie facute din caramida, niciodata pusa “culcat”, ci “in picioare”, pe latura ingusta. Tencuiala-caramida-tencuiala-zugraveala cam asta e ecuatia. La asta se adauga, pentru a completa magistral tabloul, niste “termopane” pe care la noi nu le intalnim nici la magaziile de lemne. (termenul “termopane” este supraestimat in cazul de fata) Bineinteles ca ramane oricand disponibila varianta geamurilor cu rama din lemn si sticla prinsa in cuisoare. Casele devin, astfel, perfect permeabile la zgomote si temperatura exterioara. Dar nimeni nu e intrigat sau mirat; asa trebuie sa fie. Nu isi pune nimeni problema sa intrebe despre asa ceva cand cumpara sau inchiriaza o locuinta pentru ca nu isi imagineaza ca ar putea fi si altfel si, chiar daca ar fi, putini ar aprecia, (si cu atat mai putini ar plati pt asta.) Spaniolii stau prea putin in casa pentru a se preocupa prea mult de ea.

(aveti mai jos o sectiune a zidului exterior a unei “case de lux”, o vila. Observati ca s-au folosit la constructie boltari. Aia din care, la noi, se fac gardurile :))

Laurentiu a investit banii familiei in imobiliare (a cumparat cateva apartamente pe care le-a inchiriat) pentru a putea avea un venit din care sa traim. Apoi, profitabilitatea ideii lui a fost apreciata si de altii pentru care a cumparat si continua sa cumpere apartamente, pe aceeasi formula (pe scurt, decat sa stai cu banii la saltea sau in banci, cumperi apartamente si le inchiriezi asigurandu-ti o “dobanda” la banii respectivi pe care nu ti-o imaginai posibila). Avand in vedere aceasta “ocupatie”, vizitam/vizionam foarte multe locuinte, in diverse localitati din zona. Toate sunt la fel. Chiar daca ai fost obisnuit altfel si ai avea pretentii, nu gasesti altceva. Dar, nimeni nu cere. Polistirenul, vata de sticla si alte materiale folosite la noi pentru a izola, nu se gasesc decat cu comanda speciala in magazinele de specialitate. Aici NU SE FOLOSESC, ca urmare, nici nu se gasesc. Evident ca temperaturile de pe Costa Blanca din lunile reci le permit spaniolilor luxul de a nu ingheta in casele construite dupa cum v-am povestit. La asta se adauga lipsa cutremurelor in zona; cred ca un cutremur de 6 grade Richter ar pune la pamant orase intregi.

In orasul in care locuim noi, 60% dintre locuinte se afla in imobile fara ascensor. Inaltimea maxima este de sase etaje, cele mai dese sunt cu patru. Daca adaugam la majoritatea un mezanin pe care ei nu il numara, dar il urca, devine o provocare sportiva sa locuiesti la etajul 6. Imagineaza-ti sa ajungi in fata usii cu un bax de apa, doua plase de cumparaturi si copilul agatat de gat, gafaind ca o locomotiva pe carbuni, si cel mic sa zica “tati, mi-am uitat jucaria in masina”. Il omori si faci altul; e mai putin obositor decat sa i-o aduci. Evident ca si chiriile sunt mai mici pe masura ce urci mai multe etaje, totusi, sub 350 de euro nu scapi. Te consolezi cu dictonul latin “mens sana in corpore sano” si speri ca urcatul si gafaitul zilnic sa insemne sanatate.

Sa nu uit sa va mai spun inca un amanunt care m-a nedumerit profund cand am venit aici (nici nu mi-am imaginat vreodata ca exista asa ceva): majoritatea apartamentelor au doar geamul de la sufragerie spre exterior (si, eventual, unul dintre dormitoare, in cazurile norocoase), adica doar din sufragerie, uitandu-te pe geam, vezi strada. Celelalte camere au geamuri care dau in curti de lumina, un fel de patio interior, unde poti vedea fereastrele de la unele camere ale apartamentului tau sau cele ale vecinului. Asta se intampla pentru ca blocurile sunt constuite lipite unul de altul putand parea la o vedere aeriana un cascaval cu gauri, gaurile fiind acele coloane pe care arhitectii spanioli gandesc geamurile dormitoarelor. Am gasit imediat o potentiala explicatie: linistea. Cand, inainte de Covid, fiestele se prelungeau pana dimineata pe strazi, puteai dormi.

Apartamentele sunt, in marea lor majoritate, construite “pe lung”: la un capat e sufrageria, la strada, apoi urmeaza un hol luuuuung pe care sunt insirate celelalte incaperi: dormitoare, bai, bucataria, intr-o ordine care, la randul ei, te descumpaneste si ea. Adica nu e nimic ciudat ca, intrand in casa, sa treci pe langa primul dormitor ca sa ajungi in sufragerie, de unde continua, in ordine, o baie, inca doua dormitoare, pe aceeasi parte, apoi bucataria pentru ca, la iesirea din ea sa gasesti a doua baie. Cand am intrebat pentru prima oara agentul imobiliar care e logica distributiei, nu a inteles intrebarea, sensul ei. Nimeni nu il mai intrebase asa ceva. Nu vedea de ce ar trebui sa existe o logica; lucrurile sunt cum sunt. E absolut ok sa intri in casa trecand mai intai pe langa dormitoare, apoi sa ajungi in salon de unde imediat apare bucataria si, in sfarsit, baia. La mine au fost cazuri in care m-am bucurat profund ca, din doi pasi dupa ce am descuiat usa, am ajuns in baie. Daca ar fi fost asezata “la urma”, ar fi fost o cauza pierduta (pe drum). 🤫 Completati imaginea cu finisaje care imbratiseaza strans kitch-ul si gustul indoielnic (peretii zugraviti in culori tulburatoare – de la roz, la verde sau bleu-ciel – pe un fond de “calciu batut”, gresie maro cu modele si arabescuri cat mai incarcate combinate mai mereu cu faianta albastra cu alte modele de acelasi calibru, dar neaparat diferite si mobila cat mai multa – intr-o sufragerie de 20mp, de pilda, gasesti mai mereu doua canapele, servante si comode, alaturi de nelipsita masa de minim 6 persoane. Sa ajungi la fereastra reclama agilitate de pantera).

(am atasat o imagine aeriana din oras ca sa vedeti despre ce povestesc. Gaurile acelea din acoperisuri sunt coloanele pe care dau geamurile de la dormitoare)

Adaugati informatia ca 80% dintre apartamente si case (da, chiar si unele dintre cele noi construite) nu au incalzire in afara AC-ului. Adica nu au calorifere, pe scurt. De ce?! Personal, cred ca din zgarcenie (au punguta stransa tare cei din zona asta, iar gazul e scump), totusi, ei merg pe varianta ca nu e nevoie de incalzire. Din ianuarie pana in martie stau imbracati bine in case, insa, sau nu se mai dezbraca cand vin de afara. Totusi, ei asa s-au obisnuit.

Conceptul de “acasa” are alti parametri aici: alte dimensiuni, alta distributie, alte culori, alta temperatura. Exact asa e normal sa fie: ALTFEL. Pe mine, toate aceste lucruri m-au ajutat sa-i apreciez pe ai nostri. Cand faci vreo lucrare de amenajare sau vreo constructie aici cauti muncitori romani (cea mai apreciata firma de constructii din zona este romaneasca). Romanii sunt printre putinii care lucreaza bine si cu intarzieri acceptabile. Trebuie sa ai grija doar la “contabilitate”, dar in rest poti fi linistit. Avem o istetime nativa, o capacitate de a intelege si a gasi solutii care majoritatii localnicilor le lipseste cu desavarsire. Totusi, noi suntem carcotasi, ei nu. Ei iau viata mai usor, se bucura mai mult de ea, judeca mai putin, traiesc mai mult. Noi ne folosim istetimea pentru a gasi partile negative in orice, ei profita de lipsa ei pentru a vedea partea frumoasa.

Viata aici este mai buna. Poate tocmai pentru ca pretentiile si asteptarile sunt mai mici. Pentru ca lipsa de stress, infrastructura buna, vremea minunata, preturile acceptabile, oamenii amabili suplinesc minunat lipsa calitatii in constructii.

Nota pentru cei mai sensibili: in al patrulea paragraf, la randul a saselea, ceea ce am scris reprezinta o gluma, da?! Sa nu avem discutii! ;))