De ce?

Atunci cand pleci din tara nu iti mai consumi din timpul tau suparandu-te pe conducatori, pentru ca sunt AI LOR si nu e treaba ta, pe coruptie pentru ca e A LOR si nu e treaba noastra, cand vezi vreo groapa in asfalt nu consumi timp sa te superi ca nu o repara pentru ca restul e bun… Problemele lor par mai mici doar pentru ca nu ne improprietarim pe ele si nu le alocam timp si energie. Suntem toleranti si suportivi cand nu e AL NOSTRU, pentru ca simtim ca nu putem avea pretentii intr-un loc in care nu avem dreptul sa fim.

Devenim pretentiosi, credem ca ni se cuvin tot felul de lucruri doar unde traim senzatia ca AVEM DREPTURI. Avem asteptari in Romania pentru ca suntem romani. Asteptam sa primim, niciodata pregatiti sa oferim. Ce am facut pentru asta?! Nimic. Ne-am nascut acolo. Doar acesta este “meritul” care ne da dreptul de a pretinde. Taxe platim si in tarile de adoptie si, totusi, nu spunem niciunui funtionar public ca “noi ii platim salariul”. Cheltuim bani, primim salarii pentru munca prestata, acceptam umilinte, traim, uneori, mai rau decat “acasa” si, totusi, nu carcotim atat. Visam sa ne intoarcem, asteptam cu nerabdare vacantele petrecute in tara, dar, cand ajungem acolo criticam, judecam, si afirmam cu tarie “la noi nu o sa fie niciodata ca afara”. Pentru ca “intr-o tara civilizata” nu se intampla lucruri ca la noi.

De ce? De ce suntem capabili sa vedem lucrurile bune din alte tari (unde exista o multime si dintre celelalte) si atat de orbi la ale noastre?! Nu reusim deloc sa fim obiectivi in tara noastra. Avem complexul rudei sarace de la tara care nu realizeaza ca aerul curat in care traieste si produsele bio sunt lucruri pentru care orasenii platesc cu bani si cu sanatate.

Oare putem sa apreciem si sa respectam doar dintr-o pozitie de subordonare?