DANA sau “gota fria”

Am mai scris intr-unul dintre articole despre “gota fria” despre care auzisem o singura data inainte, intr-un cantec de-al preferatului meu, Julio Iglesias, si habar nu aveam ce inseamna. (cand nu stim sau nu intelegem ceva, ne gandim ca este o metafora mai greu de inteles si trecem mai departe). Nu mai povestesc inca o data ce este D.A.N.A (ca asta este abrevierea termenului corect) din punct de vedere stiintific, ca sa nu ma repet. Acum o sa va spun din experienta proaspat traita.

De 6 ani de cand locuim in Spania am vazut de doua ori fenomenul. Ca sa nu va tin incordati prea mult, este o ploaie nepraznica. Se rupe cerul. In Romania oamenii sunt mai obisnuiti cu chestii din astea, dar aici e panica nationala, se instituie imediat “cod rosu”, se opresc scolile si multe dintre activitati, urca imediat in “prime time” la Stiri evenimentul. Sunt cazuri, cum a fost acum vreo 4 ani, cand, in afara de pagubele materiale au fost si pierderi de vieti. In zona Orihuela – Murcia am vazut o filmare in care viitura din 2019 a acoperit efectiv o masina care circula pe sosea. Horror.

In zona mea preferata, “la tihna”, in 2019, pe sosele se mergea cu barca (imaginea de mai jos). Atunci a fost cea mai devastatoare DANA din ultimii zeci de ani. Au murit oameni si au fost pagube materiale imense.

Ei bine, azinoapte pe la 4 m-a trezit zgomotul pe care il facea ploaia cazand. Nu era zgomotul ala specific, linistitor, de picaturi. Era un zgomot compact, puternic si uniform. Imi imaginez ca daca as putea intregistra zgomotul facut de apa varsata brusc dintr-un lighean plin, fractiunea aia de secunda cand trece apa pe langa urechea mea, asa s-ar auzi. Doar ca era continuu, nu fractiuni de secunda. Imi amintesc ca am citit in 2019 ca a plouat cu peste de 300litri/m2 pe ora. Este considerata ploaie torentiala orice ploaie care depaseste 50 litri/m2 pe ora, ca sa va faceti idee de cantitate.

Mai clar, azinoapte apa se prabusea din cer. In prima clipa dupa ce mi-am dat seama ce se intampla m-am gandit unde am parcat. Desi eram in creierii noptii, mi se activase rapid partea practica. Masina mea este mai mereu plina de praf si vedeam o ocazie perfecta sa remediez asta. Un Kartcher din ala mai obosit nu s-ar ridica la nivelul ocaziei pe care o sesizam eu azinoapte. Problema era ca, tocmai ieri, o pusesem corect, in parcarea acoperita. M-am gandit sa ies si sa o mut in ploaie. Idei idioate, tipice pentru ora 4. Sa iesi in gota fria este similar unui salt in piscina; esti inconjurat de apa cu aceeasi iuteala cu care intri la fund dupa saritura. Cred ca daca esti putin talentat te poti ineca si in picioare, in fata usii, zilele astea. Dupa ce mi-am dat seama ca si dupa rapaiala aia eu voi avea masina tot murdara, am rasfoit lipsa preocuparilor si mi-am amintit de pernele canapelelor de pe terasa. Am sperat ca le-a strans Laurentiu. Cred ca si el a avut aceleasi ganduri cu mine. Am verificat: au fost doar sperante in ambele cazuri. O sa se usuce… Anunta ploi pana pe 2 iunie. Pernele abia le spalasem saptamana trecuta, deci nu apreciez…

Am inchis geamul pentru ca nu puteam adormi de zgomot. Cand m-am trezit ploua la fel.

Abia pe timp de ploaie inteleg mai clar expresia cu “cainele pe care sa nu il dai afara”. Remi ne astepta si azi, ca in fiecare dimineata, sa il scoata unul dintre noi sa-si rezolve treburile specifice. Am votat in gand si mi-a dat ca va iesi Laurentiu cu el. Stiu, altruista! Eu i-am condus doar pana in bucatarie si apoi cu privirea pana la usa. Remi este mereu foarte bucuros de plimbare; totusi, astazi s-a oprit in prag si ne-a auncat privirea care continea mirarea “pe bune?! iar ma spalati?!”. Totusi, a iesit. Doar el. A rezolvat chestiile simple in gradina si s-a intors ud fleasca. Pentru lucrurile mai complicate care cereau plimbarea pe dealuri mai amanam. Se pare ca am fost de acord cu totii. Nu a facut in casa, deduc, deci, ca ori ploaia il strange la stomac, ori Laurentiu se va plimba prin ploaie la ceas (mai) tarziu in dupa-amiaza…

Prietena mea imi scrie sa avem grija pentru ca “lo peor” (cel mai rau) se anunta in noaptea asta. Acum ploua rau. Fara tunete sau fulgere; doar ploaie, ploaie rasturnata din toti norii in acelasi timp. Sa vedem cum va fi la noapte. Ma gandesc la o solutie mai “uscata” pentru Remi… Inca nu am gasit.

Prognoza meteo zice ca ne vom mai bucura de apa inca vreo saptamana. Ce va fi super dupa ce trece nebunia sunt culorile. Deodata, Costa Blanca primeste acces la semintele adormite in pamantul arid. Fiecare parloaga primeste haina de sarbatoare. Galbenul se schimba in verde. Unde pana acum o saptamana era praf si nisip apar flori si iarba. Raul Vinalopo, cel care strabate orasul nostru, de care am ras cu fiecare dintre prietenii care ne-au vizitat din cauza “dimensiunilor” lui care contrastau cu albia care ni se parea disproportionata, isi revine in drepturi. (pun poze cu “inainte” si “dupa”)

Andreea tocmai imi trimite de la Londra imagini cu cer senin si soare. Se gandeste impreuna cu prietenii ei sa plece la ocean, in Cornwall. Noi am facut aici plaja in februarie si martie cand au fost si peste 30 de grade. La Bucuresti vremea a incetat de mult timp sa ma mai uimeasca cu ceva, deci nu mai dau exemple. Mi se pare o binecuvantare ca mai exista lucruri pe care sa nu le putem influenta sau modifica dupa cum ne-ar placea. Vremea a ramas printre putinele elemente care ne ajuta sa nu uitam de “dimensiunea” noastra de om, de creatura. Ne ajuta sa ne domolim putin din ego-ul care ne face rau despartindu-ne de noi si de cei dragi, ne determina sa simtim neputinta si ne obliga sa probam acceptarea. Avem sansa de a ne simti mici si neinsemnati, “un graunte de nisip” intr-un ocean, “a candle in the wind”… Moda asta noua in care eu stiu si pot orice, in care totul depinde de mine, “eu merit si pot”, sunt Dumnezeul meu si-mi sunt suficient, este foarte departe de mine, de ce simt, cred si gandesc eu. Ploaia asta le da unor oameni, in sfarsit, ocazia sa ridice ochii spre Cer.