Casa cu vedere la mare

Cea mai misto chestie din viata noastra de acum este libertatea. Sunt extrem, extrem de recunoscatoare pentru luxul de a putea face, aproape tot timpul, ce vrem atunci cand vrem. O sa ma explic, pentru ca in scris suna chiar mai grozav decat e. Avem posibilitatea de a ne face noi programul, nu de a fi sclavii lui. Toate au un cost, insa. Si fiecare decide in dreptul lui daca poate si vrea sa plateasca. Noi platim pretul pe care il stiam de la inceput si chiar ni-l doream, deci merita cu varf si indesat.

Noi ne “platim” libertatea cu felii de orgoliu sau ego: nu mai avem ultimul model de telefon sau masina cea mai apreciata si nici ultimele tendinte in materie de haine, gadget-uri sau mai stiu eu ce, asa cum erau cerintele cand am plecat din Bucuresti. Nu cautam aprecierea pentru “ce ai” si “ce iti permiti”. Sunt persoane care privesc lumea de la inaltimea Maserati-ului nou pe care il conduc sau a Louboutin-ilor cu care sunt incaltati, in drum spre apartamentul lor din zona buna a capitalei si toate astea le fac fericite. Noi am strans amintiri frumoase si am trait foarte multe zile perfecte si asta ne face, deopotriva, fericiti.

Revenind…

Astazi este o zi mohorata si vantoasa. Nu mi-am dat seama de asta cand m-am trezit; ba chiar parea luminos si frumos afara. Totusi, m-am trezit cu o stare ciudata, nu o pot descrie si am simtit ca nu vreau sa fac nimic. Nimic. Am simtit doar ca vreau sa plec sa ma plimb, sa ma misc, sa nu ma gandesc la nimic. Am tot lucrat zilele astea si nu imi place deloc si se pare ca mi s-au consumat bateriile (care si asa sunt mici si dureaza putin). Mie imi place sa AM bani, nu sa FAC bani. Nu fac parte dintre cei care au nevoie sa simta satisfactia muncii, bucuria reusitei, betia succesului. Ma multumesc cu “rusinea” de a cheltui fara transpiratie. :)))

Laurentiu si-a modificat imediat programul ca sa putem iesi impreuna. Am plecat de acasa cu ideea sa mergem pana in centru sa rezolvam, in trecere, si o chestie administrativa. Cand ne-am urcat in masina, insa, mi-am dat seama ca tot ce imi doresc este o plimbare lunga pe malul marii. Asa ca am plecat spre Santa Pola unde intentionam sa ne bem si cafeaua.

Asa cum stim fiecare dintre noi, planurile de acasa nu sunt aceleasi cu cele din targ uneori. Cand am ajuns in Santa Pola am constatat doua chestii: ca e racoare spre frig pentru ca bate vantul de rupe si ca eu sunt imbracata ca pentru o zi superba de vara. Aceste doua lucruri incongruente faceau demersul nostru imposibil. Pe scurt, adio cafea, adio plimbare. “Hai acasa!”. Noroc ca nimic nu-l mai mira pe Laurentiu. Am ales sa ne intoarcem acasa pe alt drum si sa ne “plimbam” tot pe malul marii, dar in masina.

Exista un drum (drumeag, mai bine zis, pentru ca sunt portiuni unde abia trec doua masini una pe langa alta) care leaga Santa Pola de Arenales del Sol (un cartier al orasului nostru care se afla pe malul marii) si care merge de-a lungul apei, printr-o zona salbatica unde nu exista nici macar acoperire gsm. Nu exista acoperire pentru ca faleza este foarte inalta si ecraneaza tot. Este o zona “neingrijita” cum ar descrie-o Laurentiu. Este o zona salbatica, “protejata”, de fapt. Aici, in zona noastra, sunt multe zone protejate de lege unde nu ai voie sa construiesti nimic, nici macar sa strangi algele vara. Ce protejeaza, mai exact?! Nu stiu ce specii de carcalaci si vietati dubioase care sunt pe cale de disparitie sau care contribuie la armonia ecosistemului. Consideratie si respect pentru tot ce misca.

Ei bine, am mers a nu-stiu-cata oara pe drumul acesta si ne-am oprit tot a nu-stiu-cata oara de cand locuim in Spania sa facem poze marii. Adevarul e ca nu ma satur de imagini cu natura si, mai ales, cu marea.

La jumatea acestui drum de coasta se afla o parcare larga unde mereu se afla parcate caravane, rulote si tot felul de case pe roti. Acum mi s-au parut mai multe ca oricand, tinand cont de vreme si sezonul neturistic. Nu stiu daca aproximez corect, dar cred ca erau cam 100 de case mobile insirate de-a lungul marii.

Iata o modalitate ieftina de a-si indeplini visul cei care doresc casa pe malul marii. Bonusul e dat de faptul ca poti avea vedere la orice mare vrei tu, cat timp vrei. Am povestit imediat cu Laurentiu ideea. Aroma libertatii totale in care calatoresti prin lume cu casa in spate, ca melcul, mi se pare foarte apetisanta. Viata aia de nomad mi se pare cea mai frumoasa (trebuie sa ma uit in arborele meu genealogic; presimt niste tigani de satra pe acolo, ca prea imi place cu calatoriile). Ma incurca, insa, al meu care pune intrebarile alea care iti taie aripile si iti gatuie imaginatia. “Si cum faci dus?”, “stii ca trebuie sa iti golesti singur wc-ul din cand in cand?!”, “te vezi traind toata viata doar in camping-uri sau pe terenuri virane?!”. De aia m-am maritat cu el: sa nu cumva sa plesnesc de bucurie lasata singura, de capul meu… Prea as fi visat frumos si as fi plutit pe norisori roz. Totusi, visul meu din tinerete, acela de a transforma un autobuz scolar in casa si a “bate” toata America de la un capat la altul, ramane. Ce ar fi oamenii fara visuri?! Oameni tristi.

Zgribuliti, ne-am plimbat, totusi, putin de-a lungul marii, pe langa caravane. Pentru ca e urat afara, mohorat si racoros, majoritatea locatarilor statea in “case” (Va suna aiurea?! Gramatical este corect sa acord “majoritatea” cu verbul, deci…asta e!). Cei pe care i-am vazut pe “verande” mi-au dat incredere ca visul meu s-ar putea realiza: toti aveau peste 60 de ani, erau arsi de soare si pareau bucurosi de viata lor. Exista o “lume” a iubitorilor de camping, exista forumuri si filme facute. Eu, care am fost o singura data in viata cu cortul (si nu mi-am dorit sa mai repet), imi imaginez doar partea frumoasa a stilului asta de viata si de aceea imi doresc sa incerc.

Caravana care mi-a atras atentia se afla parcata cel mai aproape de unde lasaseram noi masina. Mi-a atras atentia pentru ca era singura de culoare verde si pentru ca unul dintre locuitorii ei statea afara, pe un scaun, cu picioarele sprijinite pe gard, uitandu-se spre mare. Parea pierdut in ganduri. Un barbat in jur de 65-70 de ani am aproximat eu, bronzat, cu parul lung, grizonat. Masina era inmatriculata in Germania. Am facut o poza fara sa reusesc sa il prind si pe el. Mi se parea aiurea sa il intreb daca ma lasa sa il fotografiez langa masina lui.

Am bagat telefonul in geanta si m-am dus mai aproape sa ma uit la mare si sa arunc o privire si spre el. Ma vazuse. Si el “ma urmarea”. Ne-am zambit. Mi s-a parut zambetul ala misto, de om impacat cu viata, care asteapta senin fiecare zi. S-a ridicat si mi-a facut semn sa ma apropii (ma invita, cum ar veni, pe prispa lui). M-am uitat “ca o vrabiuta speriata” in jur dupa Laurentiu. Ce reactie!! BaLaur era ca ingerul meu pazitor, prin preajma, facand si el poze. Se apropia zambind. Atunci mi-am dat seama ca strainul ne facuse semn amandurora.

Ne-a invitat la un ceai, ne-a oferit cate un scaun si ne-a spus: “daca stii sa asculti, uneori, marea iti vorbeste”. Ce introducere fix pe gustul meu! Ne-am asezat si am inceput sa povestim de parca ne cunosteam de mult timp. Ne-a povestit ca se plimba prin lume. A facut asta impreuna cu sotia lui care a murit acum cativa ani, dar el continua sa faca ce le-a placut amandurora dintotdeauna. Are impresia ca ea este cu el si, de multe ori, ii povesteste ce vede si ii spune cat de mult i-ar placea si ei locurile. S-au cunoscut cand aveau 20 de ani si au ramas impreuna. Au trei copii care au familii acum si sunt, evident, la casele lor. Pe scurt, o poveste de iubire. Exista. Am mereu confirmari. L-am intrebat multe despre el, despre suflet si despre cum se simte viata la varsta lui. Cum se simte sa traiesti singur si ce isi doreste acum…

Unul dintre filmele mele preferate este “The Notebook” (nimic original, stiu). Cred ca fiecare femeie isi doreste sa fie iubita asa. Iar eu cred ca exista in viata multora cate un Ryan Gosling. Kurt, asa il cheama pe calator, mi se pare ca este inca unul. Povestile frumoase nu sunt doar in filme. Chiar daca ni se pare ca auzim din ce in ce mai des despre tradari, divorturi, minciuni, relatii din interes, exista si altfel de realitate. Exista si barbati care stiu sa iubeasca, care stiu ca nu e nimic mai frumos decat o femeie indragostita. Exista si barbati pentru care “te iubesc” nu sunt doar cuvinte spuse pentru a obtine ceva. Exista si barbati care spun “te iubesc” unei singure femei. Eu cred ca astia sunt singurii barbati adevarati, de fapt.

Povesteste despre sotia lui cu atata caldura si iubire incat mi-au dat lacrimile. Mi-a spus “Fiecare dintre noi este bine acolo unde este acum. Cand ne vom reintalni, vom avea multe sa ne povestim. Pana atunci strang amintiri pentru ea.” Isi doreau sa ajunga impreuna in Alaska. Acum, dorinta lui este sa ajunga acolo ca sa vada tot ca sa ii poate povesti despre. M-am uitat la Laurentiu; era si el emotionat. A trebuit sa ne luam la revedere pentru ca mie imi era foarte frig, desi as fi stat ore sa il ascult. Pe drum spre masina, baiatul meu mi-a spus ca si el ar face exact la fel daca ar ramane singur. A mai spus, insa, ca ar adauga si alcoolul; ar bea sa nu il mai doara. Declaratie originala, nu?!

Am iesit azi dimineata din casa cu gandul ca merg sa ma plimb pe malul marii. M-a intampinat o vreme neprietenoasa care mi-a anulat planurile. Totusi, cumva s-a intamplat sa gasesc alt gen de soare si timp frumos si alt fel de plimbare. “Soarele” asta cald si bland care iti incalzeste sufletul format din povesti frumoase, oameni cu care te intersectezi fortuit si care lasa in urma o dara de parfum de viata frumoasa.

Nu judecati ziua dupa inceputul ei, un om dupa o greseala facuta sau o relatie dupa un inceput mai anevoios! Bine, cel mai bine e sa nu judecati deloc. Nu uitati ca “ratusca cea urata” se transforma in cea mai frumoasa lebada. E nevoie doar de timp si de rabdare. Ingaduiti si lucrurile urate in viata voastra! Ele sunt cele care le vor face sa straluceasca mai tare pe cele frumoase.

PS: Asa cum stie toata lumea, “fortuit” inseamna intamplator. L-am folosit in text in mod corect pentru ca, impreuna cu prietenii facem glume cu sensul lui gresit.

Cred in continuare ca tara unde se traieste cel mai bine din Europa la preturi accesibile, cu o calitate a vietii super buna, cu vreme frumoasa si unde iti poti pastra valorile personale este SPANIA.
Daca va bate gandul sa incercati, nu ezitati sa vorbiti cu noi inainte! (+34 642 181 363)