Oglinda, oglindeste-ma!

Stiti cum face creierul nostru asocierile si cum se nasc gandurile?! Eu nu. Iar daca ar fi sa ma iau dupa cum e la mine, nici nu as putea afla vreodata. :)) Mie mi se intampla des sa ma uit la un peisaj frumos si sa mi se faca dor de cineva cu care nu m-am mai vazut demult sau sa stau la coada la Mercadona si sa imi dea lacrimile de recunostinta fata de o situatie sau persoana care nu are absolut nicio legatura cu prezentul meu. In fine, cam asta e modelul haotic in care se fac in mintea mea legaturile si asocierile.

Azi a trebuit sa ajung in Alicante. Sunt vreo 17km de condus. De obicei merg pe un drum national care imi place mie pentru ca este foarte liber si este plin de palmieri pe margini. Azi, insa, ma grabeam, deci am ales autostrada. De fiecare data cand fac asta ma gandesc cat de misto este ca pot sa aleg din cel putin 3 variante de drum. De la asta am ajuns imediat la sentimentul ala de recunostinta ca traiesc intr-un loc in care traficul nu mai este niciodata motiv de stress. Era superb afara, asa ca am zis cu toata inima un “multumesc” pentru Spania, pentru frumos si tihna, pentru sanatate, pentru tot binele pe care il simt in viata mea. In fine, mi-am amintit de toate… Si, brusc, gandul mi-a zburat la o prietena de-a mea din copilarie care traieste de vreo 15 de ani aici. Ea imi povesteste de fiecare data cand vorbim ca nu are prieteni, ca nu are nici macar un cerc de cunostinte cu care sa iasa, ca oamenii sunt rai, ca este mereu singura, ca iubitul a parasit-o, la serviciu nu reuseste sa treaca de perioada de proba de ani de zile, in fine, foarte multe chestii triste si nasoale. Conduc si ma gandesc la ea, la situatia ei. Imi zic ca ar trebui sa o mai sun. Locuieste departe de noi, deci ne vedem foarte rar. Am vorbit mult cu ea pe subiectul asta, mai ales ca este singura si este vizibil ca nu e fericita. Conducand, bag in “analiza” situatia ca sa descopar resorturi, sa inteleg si sa invat ceva.

Acum cand interactionez cu atatea persoane care pleaca din tara si pe care am sansa sa le “urmaresc” cum evolueaza aici, cum se integreaza, pot sa imi reconfirm ca fiecare dintre noi primeste de la viata asta cam ce “arunca” spre ea. La fel ca oglinda: daca ii zambesti, iti zambeste si ea. :))) Am intalnit oameni care ajung in Spania (sau oricare alta tara) si se poarta de parca ar fi fost obligati sa vina aici: “ni se cuvine”, “lasa ca astia au mai mult ca noi”, “ce nesimtiti sunt astia ca ne cer sa facem cum vor ei” sunt numai cateva din atitudinile pe care le manifesta. Altii vin cu mentalitatea de victima, iar comportamentele care se nasc din autoflagelarea asta a lor ii asaza in tribuna pierzatorilor de sanse, de bucurii, de viata frumoasa. Desigur, sunt si foarte multi care vin aici bucurosi, cu inima deschisa, recunoscatori si multumitori. Acestia sunt cei care gasesc un “paradis” in Spania. Il gasesc pentru ca sunt pregatiti sa-l locuiasca. Din pacate, nu este cazul prietenei mele.

Mutarea intr-o alta tara este, dupa parerea mea, ca mersul intr-o vizita. Daca ma duc la Dl Xulescu acasa, o sa ma descalt la usa pentru ca el asa obisnuieste sa faca in casa lui, chiar daca eu acasa la mine defilez in bocanci peste tot, ba chiar imi pun picioarele incaltate si pe masa pentru un plus de confort. De pilda, daca la mine acasa pot sa imi suflu nasul in draperii, la Dl Xulescu va trebui sa ma abtin pentru ca nu e casa mea, e casa lui unde se aplica regulile lui, oricat mi s-ar parea de aberante, nedrepte si oricat de anacronic l-as considera pe proprietar. (evident, exemplul este cretin, dar ideea conteaza). Daca cei care pleaca din tara o fac cu respect fata de locul care ii primeste, va garantez ca se vor integra si vor fi multumiti.

Evident ca exista si “vizite” facute in case unde gazda este acra si respingatoare. Chiar si acolo, insa, trebuie sa respecti regulile casei. De fapt, acolo le respecti sigur pentru ca stii ca “ti-o iei” daca calci pe bec. Dar nu vei sta mult in vizita si nici nu te vei mai duce. Insa, daca te simti bine primit intr-un loc, te sfatuiesc sa daruiesti macar atat cat primesti, daca nu chiar sa depasesti putin, in semn de pretuire, si vei vedea ca cel mai fericit vei fi tu. 😉

Acum nu mult timp m-am regasit cu o persoana speciala pentru mine. Nu ne mai vazuseram si nu mai vorbiseram de foarte, foarte multi ani. Practic, ultima oara ne-am vazut a fost in timpul facultatii, in perioada aia romantica si frumoasa cand crezi, speri si visezi cu usurinta, cand totul pare posibil. Viata a trecut peste noi si ne-a schimbat de atunci, totusi bucata aia de suflet pe care ne-am daruit-o unul altuia atunci, demult, a ramas la fel. Sufletele noastre sunt la fel, dar noi nu. Fiecare are in plus experientele traite si lectiile invatate in acest timp si cu astea am interactionat acum. Sufletele noastre vorbeau o limba, iar comportamentele noastre alta. Se pare ca eu am fost mai rasfatata in anii astia, iar persoana cealalta a avut mai greu. Si desi am fost foarte fericite sa ne regasim dupa atatia ani, nu am reusit sa comunicam asa cum si-ar fi dorit inima mea. Eu m-am dus spre cealalta persoana cu mult entuziasm, deschisa si “coplesitoare” dorindu-mi sa recuperam in 3 zile, eventual, tot ceea ce traiseram separat anii astia. Ea s-a pozitionat mai rational, mai precaut, poate crezand ca “e prea frumos sa fie adevarat” ce vedea la mine sau poate nestiind cum sa reactioneze. Eu m-am simtit respinsa de atitudinea ei prevazatoare; ea s-a simtit invadata de emfaza si entuziasmul meu rasfatat. A fost ca o explozie. Cred ca nici nu se putea altfel. Uneori nu e suficient sa iti doresti sa fie bine; trebuie sa faci ce e nevoie ca sa fie bine. Si sa ai rabdare. Si intelepciune.

Mutarea intr-o alta tara poate fi comparata si cu (re)inceperea unei relatii in care iti pui tot sufletul. Toti vrem ca, inca din prima zi, sa fie totul exact cum am visat, sa gasim “acolo” tot ce ne-am dorit si am asteptat o viata. Dar rareori e asa. In cele mai multe cazuri fericite este nevoie de timp. Timp de a cunoaste, de a accepta si integra noutatea, timp de a invata sa te bucuri in noul context, in noua “casa”. Mutarea, ca si iubirea, cere efort; efortul de a continua sa construiesti in fiecare zi, chiar daca nu vezi imediat rezultatul. Schimbarea se produce. Cu fiecare zi in care iti doresti si faci bine esti mai aproape de ceea ce ai visat, de ceea ce astepti.

Cu gandurile astea am ajuns in Alicante. Ma intalnesc cu cineva care se muta aici in curand. Este bucuros si entuziast. Admira Spania si pare sa ii placa totul aici. Simt un vibe bun. E vibe-ul ala care te conduce spre “vis implinit” si spre “ce bine e aici”. Cu siguranta vor fi si greutati, si lucruri mai putin placute de care nu isi da seama acum, exact ca intr-o relatie. Totusi, clipele alea frumoase, de iubire perfecta, creeaza combustia necesara pentru a putea depasi greutatile, neplacerile, divergentele. Iubeste-ti partenerul si el te va iubi la randul lui; cam asa merge treaba si cu alta tara. Ofera si vei primi!

Tu cu ce te duci la intalnire?! Cu ce vibratie intri intr-o relatie? Cu ce ganduri pleci din tara? Visezi doar ce iti doresti tu si te gandesti doar la ce vei primi?! Ai grija ce “arunci” spre viata! Din ce am observat eu, primesti inapoi mai mult, dar din ceea ce ai dat. Daca ai de oferit, sa nu te indoiesti nicio clipa ca vei primi la randul tau! Poate nu acum, poate nu chiar atunci cand iti doresti, dar va veni ziua. Si va fi cea mai frumoasa zi.

Pentru ca daca acolo este locul tau vei stii…

Cred in continuare ca tara unde se traieste cel mai bine din Europa la preturi accesibile, cu o calitate a vietii super buna, cu vreme frumoasa si unde iti poti pastra valorile personale este SPANIA.
Daca va bate gandul sa incercati, nu ezitati sa vorbiti cu noi inainte! (+34 642 181 363)