Episodul 2 – Extremadura

Dupa micul dejun am parasit-o fara regrete pe Santa Cecilia 😂 si am pornit spre zona cea mai “saraca” a Spaniei conform analizelor si statisticilor economice. Locul in care trebuia sa ajungem, Vegas de Coria, se afla intre doua autostrazi (deci vom merge mult pe drumuri nationale pe care le intuiesc a fi pitoresti). Mergem in Extremadura.

Am descarcat un playlist cu muzica romaneasca din perioada comunista (Angela Similea & Co) pe care sa ne putem desfasura cu totii, sa vedem cine stie versurile mai bine, si am pornit la drum. Alta autostrada libera. Peisaj interesant, mori de vant, parfum de Don Quixote.

Bineinteles ca, uitandu-ne pe harta, nu am rezistat sa facem un popas de cateva ore si in Toledo care era relativ in drumul nostru, la numai un mic ocol distanta. Este cunoscut ca “orasul imperial” pentru ca a fost sediul principal al Curtii lui Carol I si, de asemenea, ca “orasul celor trei culturi” pentru ca a fost locuit timp de secole de crestini, iudei si musulmani.

Am mai fost o data in Toledo in primul nostru an de Spania si am stat cateva zile in zona, deci il vizitasem deja temeinic, asa ca ne-am dat mari acum in fata finilor, sa vada ce nasi plimbati si-au ales. Orasul este incantator, dar foarte turistic. Plus ca este construit pe dealuri ceea ce, in ochii mei, il face sa piarda multe puncte, pentru ca tot ce e cu efort mie nu imi place. Imi si imaginez cum ar fi sa vii cu plasele pline de la Mercadona si sa urci pana acasa de sa iti creasca pulsul pana la nivelul in care sa tipe SmartWatch-ul la tine, iar atunci cand ajungi in fata usii sa trebuiasca sa iti impachetezi limba si sa o pui pe umar ca sa reusesti sa vezi cheile in geanta. Nu, multumesc! Imi plac orasele de campie pentru locuit. Toledo e doar pentru vizitat, mai ales cand esti la dieta.😉

Ar mai trebui sa adaug ca vara, in perioada vacantelor, orasul este foarte provocator din punct de vedere al temperaturilor: in iulie si august aveti parte des de temperaturi peste 40 de grade Celsius. O placere sa vizitezi, pe scurt!

Acum a fost frumos. Inca nu e atat de cald in Spania. In cele cateva ore in care ne-am plimbat prin Toledo am reusit sa vedem Catedrala Santa Maria, sa ne plimbam prin cartierul evreiesc, sa pierdem o pereche de ochelari si o sapca, sa cumparam un cutit traditional si sa mancam la o terasa cu un view superb.

Dupa ce am cautat masina prin parcare si am si gasit-o dupa numai 20 de minute si 2 kg de spume facute, am pornit din nou la drum. Am mers un timp pe autostrada si apoi am intrat pe drumuri nationale. Ce sa spun?!? Impecabile. Am dezbatut amanuntit dezvoltarea economica a Spaniei care a reusit sa fie numarul 1 european la kilometri de sosele. Sunt ireale drumurile. Ireale. Efectiv 50% din reusita unei vacante in fam Stan este data si de drum. Pentru ca nu stiti cum se aciduleaza Balaurul cand e aglomeratie sau gauri sau mitocani. Ajungem deja suparati si folosim vacanta doar sa ne impacam.😂😂😂 

Am intrat in Extremadura. Zona este verde si muntoasa. Imi era dor. Aproape nicio masina pe drumuri. Pare ca e Spania noastra, vacanta noastra si nu vrea nimeni sa ne deranjeze. Ici si colo, pe dealuri, cate o moara de vant si o statuie cu Don Quixote si Sancho Panza. Baloti de fan risipiti pe campurile lucrate. Dupa gustul meu, perfect.

Dupa urcusul pe stradutele din Toledo am continuat, de data asta asta cu masina, sa urcam prin paduri, printre plantatii de maslini si vita de vie. Totul e ingrijit, dar natural. Natura, verde, curat. Hmmm…🥰

La un moment dat nu am mai putut: am oprit masina, am coborat si am tipat toti “ce frumos e!!!”. Ne-am luat in brate, ne-am bucurat ca suntem impreuna, ca suntem sanatosi si ca putem sa calatorim si sa simtim emotii atat de frumoase si hranitoare. In vale era un lac albastru, pe dealuri culturi, sus de tot, in varf, noi, iar deasupra noastra Cineva caruia ii multumim ca ne permite sa traim asta. Noi patru. Impreuna. A fost un moment frumos, emotionant. Mie mi-au dat lacrimile. Prietenii sunt atat de rari in zilele astea, iar eu am atatia… Ma simt cea mai bogata. ❤️

Am ajuns seara in Vegas de Coria unde prietenii nostri ne asteptau cu o masa pregatita cu ingrediente din gradina lor. Ce sa va spun?! DELICIOS. Familia asta despre care va povestesc a vandut tot in Romania dupa cateva experiente horror in spitalele din tara si au plecat fara sa se uite in urma spre o viata in care sa nu mai traiasca ceva similar. Am gasit niste oameni fericiti, care si-au construit cuibul lor undeva in inima muntilor. Au mii de metri de livada cu maslini si gradini cu toate zarzavaturile si legumele posibile. Sunt deja integrati in comunitatea locala. Spaniolii de acolo au, datorita lor, o parere foarte buna despre romani. Si-au cumparat si un iaz unde vor dezvolta si o afacere. Si-au gasit locul si linistea. Iar noi am mai adaugat un rand pe lista de oameni misto pe care i-am intalnit.

Am ajuns la hotel. Un hotel neasteptat de frumos si bine dotat avand in vedere ca se afla “in the middle of nowhere”, intr-un satuc cu 199 de locuitori. Ne-am bagat la somn rupti de oboseala placuta si emotii pozitive. Ne “vedem” maine.