Time is….

Postarea de azi este “speciala”. Are numarul 100. Am scris de 100 de ori pana acum. Madre mia! M-am gandit sa scriu ceva mai deosebit si nu mi-a venit nicio idee, asa ca m-am uitat in “ciorne”. O sa postez ceva ce am scris mai demult si nu am publicat.

……………………………

Am vazut mai demult pe grupul nostru de Facebook Vreau in Spania un comentariu in care cineva spunea ca ajutorul oferit trebuie sa fie gratuit. Se referea la ajutorul pe care anumite persoane le ofera compatriotilor in demersul de a se muta cu traiul intr-o tara straina. Doamna parea indignata ca unii ar putea pretinde o rasplata pentru serviciile, consilierea si ajutorul pe care il ofera altora. Acum ceva ani as fi fost in total acord cu aceasta parere. Acum, insa, am mai crescut.😊

Acum 8 ani, cand am plecat din tara si am “aterizat” in Elche, un oras despre care nu auzisem niciodata in viata mea pana atunci, eram singuri, fara sa cunoastem limba, locurile, obiceiurile sau vreo persoana. Am invatat fiecare straduta, fiecare obicei, fiecare lege in timp si cu costuri materiale si emotionale aferente (am povestit deja despre stressul de la inceput, cand nu stiam o gramada de lucruri si ca am platit o gramada de amenzi pentru chestii “surprinzatoare”). Am invatat pentru noi, platind cu timpul nostru. A fost o perioada frumoasa si grea in acelasi timp.

Am ajuns la varsta in care inteleg clar si complet ca singura resursa de care dispunem este TIMPUL. Cheltuim timp pentru a face banii cu care sa cumparam, intr-un final, tot timp. Timp de calitate. Cel putin asa ne place sa credem. Expresia “time is money” nu are in tinerete intelesul care vine odata cu….timpul. Dar cand ajungi sa intelegi si sa simti ce vor sa spuna americanii, de fapt, asociezi imediat expresia cu indemnul biblic referitor la perlele aruncate porcilor si realizezi ca e ideal sa fii cumpatat cu risipirea acestei resurse atat de pretioasa.

Cand am plecat din Romania ne-am asumat un down-shifting care urma sa ne aduca ceea ce cautaseram mereu: TIMP. Timp in care sa ne bucuram de noi, timp sa traim momente care, in Bucuresti, datorita ritmului si presiunii vietii de acolo, ne erau inaccesibile sau ne bucuram de ele mult prea rar si mult prea pe graba. In primul an de viata pe meleaguri straine ne-am tinut de tot ce ne-am propus: ne-am plimbat foarte mult, am vizitat mereu locuri noi – bine, nici nu era greu -, am renuntat la shoppingul ala aberant din capitala care ne suplinea nevoi care acum puteau fi implinite fara cheltuieli absurde, ne-am bucurat de gustul cafelei de numai cativa euro pe malul marii, in zgomotul valurilor si zambetul celui drag alaturi si multe, multe altele din acelasi registru… Clipele acestea le-am “platit” cu lipsa castigurilor pe care le-am fi obtinut, in aceeasi unitate de timp, muncind in Bucuresti. Am renuntat la castigul pe care l-am fi obtinut in timpul acesta in care noi am facut altceva. Pe scurt, am cumparat timp pentru noi renuntand la ce am fi castigat daca petreceam acelasi timp muncind. Ca sa cad cat mai in concret: linistea, tihna, lipsa de stress si de program ne-a costat lunar acele mii de euro pe care le obtineam in Romania muncind “la program”, cu stress, fara sa fim impreuna.

“Time is money”

Ne vindem timpul pentru banii cu care sa cumparam alt timp. Imi propusesem sa rup acest cerc vicios si sa ma multumesc cu timpul pe care, in viziunea mea, as fi putut sa il transform in unul de calitate doar prin decizie si consecventa. In primul an de Spania am trait cu iluzia ca am reusit. Asa cum am mai povestit aici, nu lucram niciunul. Laurentiu gasise metoda prin care economiile pe care le aveam “munceau pentru noi” aducandu-ne un venit insignifiant fata de cel cu care eram obisnuiti in Romania, dar hotaraseram sa traim modest, dar fericit. Si, adevarat va spun ca in primul an am reusit. Ne facuseram prieteni aici, ne construiam o viata noua, pe principii mai sanatoase, cu valori reale, cu bucurii hranitoare. Tot timpul pe care il aveam il investeam in noi, pentru noi, cu noi. Stiam acum ce pret au momentele pe care le traiam.

Dar fiecare Paradis are sarpele lui. Acesta ne-a facut sa calcam “promisiunea” pe care ne-o facusem si sa dedicam din timpul nostru altora, din dorinta de a ajuta, de a face bine, de a imparti darurile de care ne bucuram singuri. Laurentiu a petrecut zeci de ore la telefon si alte zeci umbland prin oras in dorinta de a ajuta o fosta colega de la Orange din Bucuresti sa se mute cu traiul aici. Desi nu mancaseram din “Copacul vietii” care ne-ar fi adus resurse nelimitate pe care am fi putut sa le cheltuim nesabuit, ne-am grabit sa daruim din singurul lucru pe care il aveam fara sa ne aducem aminte de perle sau de porci, doar din dorinta sincera de a ajuta, de a impartasi cu cineva care parea cunoscut comoara pe care o descoperisem: viata tihnita intr-un orasel din Spania. Au urmat saptamani intregi in care Laurentiu a umblat pentru ei ca sa le rezolve tot ce tine de acte si, mai apoi, pentru a reusi sa le gaseasca casa pe care o visau ei. In tot acest timp, ei isi vedeau de viata lor in Romania. Noi am facut totul fara pretentii, fara bani, din prietenia pe care ne-o inchipuiam infiripandu-se cand aveau sa ajunga aici. Am renuntat la cafelele pe plaja, la excursiile de o zi la munte sau in orasele noi, la leneveala cu o carte in mana printre palmieri pentru niste oameni care din momentul cand au ajuns aici nu ne-au mai cautat niciodata, multumindu-se doar sa vorbeasca urat despre noi cu altii sau sa se treaca pe langa noi pe strada facandu-se ca nu ne vad.

Dintr-un punct de vedere contabil, ne-am vandut activele dezastruos. Timpul nostru, care stiam acum cat valoreaza chiar si in bani, l-am schimbat GRATIS pe vorbe urate si nerecunostinta. Fiecare a dat ce avea de dat, stiu, dar asta e alta poveste.

Dupa aceasta intamplare ar fi fost logic sa ne reamintim care erau premizele de la care ne-am construit plecarea si viata intr-un loc nou. Nu a fost asa. Dupa ce ne-am lins un timp ranile si ne-am reintrat in rutina noastra atat de hranitoare sufleteste, sarpele din Paradis si-a chemat fratele cel mare.🙁

A aparut un alt coleg de la Orange cu vorbe rugatoare si mieroase. Am sperat din nou ca ajutam sa se mute in orasul nostru niste viitori prieteni. Am cazut din nou prada sindromului “salvatorului” cu costuri si mai mari orare si emotionale. Si cu aceeasi “rasplata” care mi-a furat somnul o perioada. Credinta mea in oameni si in frumos s-a zguduit napraznic. Dar, ca de fiecare data, mi-am pus ochelarii roz si am privit in directia frumoasa si buna, ignorand restul.

Nu toti oamenii care iti zambesc te plac. Nu toti care iti fac declaratii sunt sinceri. Nu toti care iti fac cadouri sunt generosi. Nu toti care te cauta te vor. Si nu toti care te ajuta te iubesc. Majoritatea are doar nevoie sa primeasca ceva de la tine. Totul este un schimb (mai exact, un troc). Atat de simplu. Si cred, in continuare, ca trebuie sa ajuti pe oricine iti cere ajutorul. Dar fara sa crezi. Fara sa crezi ca ajuti un prieten. Prietenia poate aparea mai tarziu. Si cand apare este minunat. Sa nu mai uite nimeni ca timpul este, de fapt, singurul lucru cu care ne trezim in posesie in fiecare dimineata si nu e bine sa fim risipitori. Restul trebuie construit.

Ne-am facut prieteni noi in astia 8 ani. Cu niciunul dintre ei nu ne cunosteam inainte. Ne-am reamintit ca ne-am dorit sa incepem o viata noua aici, mai buna si mai frumoasa. Am invatat sa pretuim corect timpul. Il daruim cu generozitate oamenilor si lucrurilor care merita. Si il traim.

Time is not only money. It’s currency.

Cred in continuare ca tara unde se traieste cel mai bine din Europa la preturi accesibile, cu o calitate a vietii super buna, cu vreme frumoasa si unde iti poti pastra valorile personale este SPANIA.
Daca va bate gandul sa incercati, nu ezitati sa vorbiti cu noi inainte! (+34 642 181 363)