Vreau sa fiu zgarcita

Este o poveste/pilda pe care cred ca multi deja ati auzit-o, dar eu continui sa mi-o spun singura din cand in cand, mai ales pentru ca eu o consider o pilda care te poate orienta in momente in care te ratacesti.

**Intr-un satuc de pescari aflat pe o mica insula paradisiaca sosesc, din intamplare, in vacanta, niste investitori foarte bogati. Coplesiti de frumusetea locurilor intra in discutii cu bastinasii care isi duceau zilele foarte tihnit pescuind si traind din munca lor. Considerandu-i “bazali” si inapoiati, investitorii incearca sa le deschida putin perspectiva. “V-ati gandit vreodata sa plecati de pe insula asta?”. “Nu, de ce am pleca?! E foarte bine aici: avem ce face, avem ce manca, e liniste, frumos, de ce ne-am duce in alta parte?!”. Vazand ca pescarii nu pot avea perspectiva unei “vieti de succes” le explica, pas cu pas, amanuntit, etapele prin care, vanzand insula paradisiaca, ar putea sa isi cumpere un pescador si sa pescuiasca la nivel mare, apoi sa vanda cu profit pana cand vor avea bani de doua vase mari de pescuit, apoi sa isi angajeze o multime de oameni care sa lucreze pentru ei si ei doar sa ii coordoneze, sa aiba bani foarte multi cu care sa isi cumpere case si masini si o flota de vase de pescuit, etc. “Adica sa muncim toata viata din greu?!” a fost replica pescarilor. “Nu, bineinteles, cand ajungeti la pensie, va retrageti din tumultul vietii si va cumparati o insula paradisiaca si faceti ce va place”.

“Pai noi deja facem asta…”.**

Normal, ar fi multe de zis, dincolo de mesajul facil. Am vorbit cu cineva care mi-a spus “una e sa stai pe insula paradisiaca intr-o cocioaba si altceva e sa iti permiti sa iti construiesti o vila cu toate facilitatile aferente”. Evident. Toti preferam a doua varianta. Intrebarea este “CAT SUNTEM DISPUSI SA PLATIM PENTRU ASTA?”.

Mbun, ia sa dezvolt un pic subiectul! Poate o sa fiu un pic haotica, dar v-ati obisnuit deja cu mine. In plus e o caldura de 3 luni de zile incat simt cum mi-a scazut IQ-ul cu 10 puncte, deci, fara pretentii mari! 🙂

De cand am venit in Spania cel mai important lucru pe care l-am castigat a fost timpul. Am avut timp sa ne plimbam, sa citim, sa ne uitam la filmele preferate, sa vorbim, sa bem cafeaua timp de 2 ore pe malul marii, sa mergem in drumetii, sa ne jucam cu catelul, am avut timp pentru lucrurile alea care iti incalzesc sufletul, timp pentru noi. Am inteles, palpabil, nu numai in teorie, ca este cea mai valoroasa resursa, singura care nu poate fi inlocuita cand o pierzi sau cand se termina. M-a ajutat sa inteleg in mod concret conceptul pe care il stiam in teorie, moartea unei prietene la numai 42 de ani si cele cateva cuvinte de “la revedere” pe care ni le-am spus. Din pacate, in ciuda acestor evidente cu care oricine e de acord, toti continuam sa fim extrem de risipitori cu cea mai valoroasa resursa pe care o avem: timpul. Imi propun sa devin zgarcita pentru ca am ajuns la intelepciunea la care pot realiza ca fiecare zi este o binecuvantare si un cadou de care trebuie sa ma bucur cu parcimonie.

De acum 8 ani, de cand ne-am mutat aici, am vorbit cu o multime de prieteni, cunostinte, cunostinte ale prietenilor, cunostinte ale cunostintelor si tot asa, sute de ore la telefon povestindu-le despre experienta noastra particulara si despre ideea lui Laurentiu pusa in practica in 2017 de a investi in apartamente aici. Incepand cu pandemia si culminand cu situatia din Ucraina aceste dialoguri s-au insutit si au fost zile intregi in care am vorbit de dimineata pana seara cu diverse persoane care intentionau sa plece din tara sau macar sa isi pregateasca terenul in vederea acestui lucru. Din 2022 am format un grup de Facebook Vreau in Spania pentru ca e mai usor si mai eficient sa scrii o data decat sa vorbesti de 100 de ori despre acelasi lucru. :)). A fost primul pas spre eficientizarea timpului. (Recunosc, am facut putina reclama, dar nu se pune, ca e “in familie”. Daca eu nu ma promovez, apoi cine?! 😊 Cu un simplu “click” va puteti inscrie si veti gasi informatii practice. Partea inedita si intamplarile amuzante sau consideratiile filozofice, deep – in functie de starea in care sunt cand intru pe blog – raman aici, unde ma simt libera sa scriu tot ce imi trece prin minte.)

Revin la “timp” si la risipa pe care am facut-o de-a lungul vietii mele. Stiu ca nu sunt singura, dar simt ca am pierdut timp in relatii care erau sortite decesului inca de la inceput, am pierdut timp invatand lucruri care nu mi-au folosit apoi la nimic, facand activitati pe care, de fapt, nu mi le doream, incercand sa-i multumesc pe altii sau alergand dupa lucruri care nu valorau nimic. Insa, timpul pierdut pe care il regret cel mai tare este cel pierdut incercand sa ajut persoane “marunte”  care apoi s-au “razbunat” pentru binele primit. Acestea imi aduc aminte de valoarea timpului si de faptul ca am fost extrem de risipitoare. Si asta doare. Nu ma mai gandesc la timpul irosit inainte de a pleca din tara, ca nu am suficiente bice pe care sa mi le dau pe spate. O sa ma rezum la a ma ingrozi de timpul irosit aiurea doar in ultimii 8 ani.

Cand am venit noi aici, doua garoafe si o zambila, am crezut ca lasam in spate tot ce inseamna Romania si incepem o viata noua, cu personaje noi, cu relatii ce se asteapta a fi construite, hranite si traite de la zero. Cel putin, asa am sperat eu, asta mi-am dorit. Lasam in tara mana de prieteni reali, care nu intentionau niciunul sa ne urmeze in aventura, deci visul meu parea foarte realizabil. Sociabilul si mult-cautatul-de-catre-oameni Laurentiu, insa, nu a reusit sa se abtina de a raspunde apelurilor si cererilor de ajutor ale unor fosti colegi cu care nu ne intersectam niciodata pe vremea in care traiam in Bucuresti. In ciuda presiunilor si nemultumirii mele, a facut pentru ei lucruri pe care unii parintii nu le fac nici pentru odraslele lor. Astfel, am oferit timpul nostru unor oameni aproape necunoscuti, cu care, la final, am regretat profund ca ne-am intersectat.

Reversul medaliei a fost relationarea cu persoane sau familii total necunoscute, intalnite aici sau pe grupul de Facebook, datorita carora ne-am recapatat increderea in oameni, ne-am dat seama ca recunostinta, educatia, bun simtul si sentimentele frumoase exista, doar ca nu sunt accesibile oricui. Am trait alaturi de cativa dintre acestia momente care compenseaza orele si zilele pierdute cu alt model de persoane. Am intalnit oameni complet straini noua pana acum pe care ne-a venit absolut firesc sa ii invitam la noi acasa si cu care am dezbatut subiecte profunde de parca ne-ar fi legat anterior o lunga si temeinica prietenie.

Viata poate fi privita si ca o chestiune de contabilitate. Sa investesti doar unde pare sa fie “profitabil” in moneda pe care o valorizezi tu (emotii, conexiune autentica, valori comune, etc) si sa iti “retragi actiunile” de pe pietele care par falimentare (prieteni falsi, oameni cu doua fete, profitori, etc) sunt atribute ale omului intelept. Moneda internationala este timpul. Viata este “piata” unde zgarcenia si cumpatarea te apropie de castigul personal. Riscul nu te duce aproape niciodata la castig. Timpul este plastelina cu care ne construim relatii, bunastare, amintiri frumoase sau pedepse, in functie de cum alegem sa il cheltuim.

Plecarea noastra din tara si mediul in care traim aici ma forteaza sa invat sa pun in practica indemnul din Matei7:6. Toate lucrurile lucreaza spre cresterea noastra si fiecare om care ne apare in drum este un invatator. Unii profesori sunt pedagogi, altii sunt tortionari, dar fiecare ne invata acelasi lucru: fiti “zgarciti” cu lucrurile valoroase!

Va declar Pazitorul Tezaurului Personal si va indemn sa fiti vigilenti si intelepti cu ce aveti. Traim o singura viata de care ne amintim. Sa o facem bine si cu desteptaciune! Poate traim pe insula noastra si nu suntem constienti. Poate alergam cautand ce deja avem. Poate risipim timpul. Fiti zgarciti! Insula fiecaruia este mai aproape decat ne dam seama. 😘