Sub cerul liber

E a doua noapte in care dormim afara, in aer liber…

Am primit vara aceasta cadou un pat de gradina. Nici nu mi-as fi imaginat cat poate sa coste asa ceva. Acum nici nu mai e cazul sa imi imaginez; acum stiu. Este mult mai scump decat patul pe care il avem in dormitor. Dar este “din ala bun si frumos”. Unul dintre (multele) mele visuri era sa dorm afara. Poate pentru ca nu am fost niciodata cu cortul sau alte “distractii” de genul asta. Sau poate pentru ca sunt plina de idei si visuri. Ei bine, prietenii nostri, auzind de “dorinta” mea, au facut totul pentru a mi-o putea indeplini.

Sa nu va imaginati ca a fost atat de usor pe cat ar fi normal. Nu. Suntem in Spania si, mai ales vara, totul se “misca” in reluare; inclusiv cumparaturile online, mai ales cand site-ul de pe care cumperi nu este Amazon. Nu o sa intru in amanunte de cate ori le-a fost refuzata tranzactia (a trebuit sa isi ia un VPN pentru ca nu ii acceptau IP de Spania cu card de Romania) si cate mailuri cu amanari de tot soiul au primit pana cand, intr-un final, dupa numai o luna si ceva, coletul a ajuns la destinatie. Am primit ditamai cutia.

Balaurul cel Nerabdator nu a avut rabdare si s-a pus imediat pe treaba. A ales locul unde va sta patul in ecuatia gradinii noastre: in plin soare, la nivel cu piscina, dar ferit de orice privire indiscreta a vecinilor. Ideea lui era ca dupa ce se balaceste o tura in piscina sa isi ofere si o tura de somnic. Cred ca mai avea si alte idei pe care nu le-a impartasit cu mine. 😂 In fine, s-a apucat de mesterit. Pentru ca asamblarea mobilei de orice fel este una dintre “pasiunile” mele, am venit sa ii dau o mana de ajutor. Sa va descriu peisajul: noi doi, ora 12 ziua, soare ca la balamuc, 39 de grade Celsius (feels like 1479). Pentru prima oara in viata mea simt ca mi se face rau de caldura. Ma uit la “colegul” meu si pare ca si el va cadea in curand. Propun o pauza la umbra. Nu e destul. Sarim in piscina. Uf, ce bine e! Ne intoarcem la lucru. Mai surubarim vreo 15 minute. Urmeaza alt salt comun in piscina. Si tot asa pana pe la ora 15. Cam atat a durat montajul. Dar, am izbandit! Ne dam seama ca daca vom vrea vreodata sa mutam patul in alt loc nu o vom putea face decat dezmembrandu-l din nou; atat e de mare si de greu. “Ce bine sta acolo! Perfect!”

Au trecut vreo 3 saptamani de atunci. Nu ne-am asezat niciodata in el pentru ca… este asezat in plin soare. Trebuie sa iti doresti extrem de mult sa te tolanesti in el ca sa induri soarele ucigator. Dar, cine se grabeste?! “Las’ ca va veni si vremea lui!” ne-am spus si nu ne-am mai gandit. Nici nu ne imaginam ca va veni atat de repede si de “pe negandite”.

Balaurul Gospodar a descoperit de curand o metoda revolutionara de a incalzi iarna spatiile inchise. Ca urmare, a decis sa o incercam la noi in casa pentru ca, dupa aceea, sa o poata propune oricui este interesat daca functioneaza asa cum isi imagineaza. Zis si facut. A cumparat deja echipamentele si a si stabilit ziua cu cei care le monteaza. Ziua a fost ieri. Pe mine m-a anuntat luni seara ca de marti urmeaza sa avem santier in casa. Wtf?!? Eu sunt topita dupa muncitori, moloz, praf si dezordine. Santierul e viata mea! Ma innebunesc dupa smotrul de dupa orice “renovare”.

“Daca functioneaza, nici nu o sa mai pornim centrala la iarna”. Cu argumentul asta a incercat el sa ma faca sa imi dispara grimasa de groaza de pe fata. Cand a vazut ca am ramas muta de soc, a profitat pana la capat si m-a rugat sa il ajut sa acopere mobila prin casa. Nici sa ma supar nu am mai avut energie. “Si unde o sa dormim?!” m-am preocupat eu de singurul lucru de care mai puteam. Urma sa dormim jos, in apartamentul de oaspeti.

In fine, au venit muncitorii, au inceput bormasinile, ciocanele si surubelnitele electrice sa “cante”. M-am gandit sa fug de acasa, dar am realizat ca nu am unde. Bucataria este singura neatinsa; se pare ca nu va beneficia de instalatia de incalzire. Ar putea fi bucataria o varianta de evadare, dar e prea aproape de desfasurarea actiunii. Nu pun intrebari ca poate le dau idei. Mai bine ma apuc sa fac ordine in garaj (departe de lumea dezlantuita) ca sa ma simt cat de cat in controlul vietii mele. In casa, peste tot falfaie plasticele care acopera mobilele. Pe jos a inceput deja sa se depuna praful alb specific lucrarilor de renovare. Vis!

Trece ziua. Se intuneca. Realizez ca am uitat sa scot asternuturi pentru patul de jos in care urma sa dormim, iar sifonierele sunt deja “impachetate” in punga si nu am cum sa deschid usile. Am, insa, asternuturi din belsug in cosurile de rufe de calcat. Pentru ca o alta pasiune de a mea este sa calc asternuturi. Doar camasile ma mai fac sa simt emotia asta.😂 Intelegeti, da?! Bag repede o tura de netezit cearceafuri si fac patul. Ce frumos e apartamentul de jos! (casa noastra are doua nivele pentru ca este construita pe o…panta. La nivelul de jos intram foarte rar pentru ca suntem doar noi doi si ne e suficient etajul principal). Exista o singura problema: jos nu avem aer conditionat. Cum nu locuieste nimeni acolo, am tot amanat sa punem. Acum regret. Imi tin gandurile secrete, sa nu ii dau noi idei Balaurului. E cald de mori. Cald si umed. La fix pentru a nu putea dormi. Laurentiu simte pericolul si ii vine ideea salvatoare: “Hai sa dormim afara! Nu ziceai ca iti doresti asta?!”

Ce misto! Ma bucur ca un copil. O sa dormim afara. Ma simt ca in tabara. Patul are si plasa de tantari, deci pot adormi cu ochii la stele, fara frica de a fi “atacata” de vreun carcalac in timp ce dorm. Super. Incepem cu “etapa romantica” in care ne extaziem pe rand (mai mult eu, evident) de cat e de frumos, “cate stele sunt pe cer!” si alte platitudini care mie imi plac si ma bucura. Povestim, radem si…incercam sa adormim.

Constat ca am ales cele mai tari perne (nici nu stiam ca am asa ceva). “Cum de am cumparat eu caramizile astea?!” Balaur pare ca nu e deranjat pentru ca incepe sa respire linistit, semn ca nu i se par vitrege conditiile de somn. De acum nici nu mai am cu cine vorbi. “Ce sa fac?!” Perna e noua, e din aia “desteapta” cu “memory foam” si alte chestii minunate scrise pe ambalaj. Incep sa ma gandesc obsesiv cum sa fac rost de alta perna. Cele din casa sunt inaccesibile, dar trebuie sa mai am jos, in lada patului. Dar pentru asta trebuie sa ma ridic din pat, sa ma strecor pe sub plasa in asa fel incat sa nu intre tantari si sa ma duc sa caut. Ma mai foiesc cateva minute si realizez ca nu o sa pot adormi cu scandura asta sub cap. “Succesul este pentru cei curajosi”. Cobor impreuna cu Remi si gasesc o perna moale, cu puf, fara memory. Perfect! Ma intorc. Ma strecor pe sub plasa si ma reasez in pat. “Ah, ce bine e cu perna asta!”. Gata, ar fi timpul sa adorm; e aproape ora 1. Cerul este plin de stele. Si de avioane. Tocmai azi se pare ca au schimbat culoarul de aterizare (stam la vreo 10km de aeroport) si toate avioanele trec pe deasupra noastra. De obicei, noaptea, aterizeaza dinspre mare. Azi nu. In fine, imi plac avioanele. Cred ca peste tot pe unde am locuit s-a nimerit sa fie culoar de zbor, deci e normalitate. Nici nu ma mai deranjeaza zgomotul.

Perna e moale si buna, temperatura afara e placuta, avioanele nu ma deranjeaza, dar… “ce saltea e asta, trai-ti-ar familia?!” O saltea foarte tare. Cea mai tare saltea din lume. Cred ca e set cu pernele mele. As putea sa dorm pe ciment si nu as simti diferenta. Ba da, as simti, ca s-ar urca pe mine toata gandacimea noctura de care ma simt acum protejata. “Las’ ca-i mai bine in pat”… Balaur doarme. Nu il deranjeaza nici “betonul” pe care doarme, nici scandura pe care tine capul. Atat i-ar trebui, sa fie nemultumit de conditii dupa ce a bagat casa in reparatii… E ora 2:30 noaptea. Ce noapte frumoasa! 😂 Dorm in patul meu visat, in gradina, sub cerul plin de stele. De fapt, nu dorm, ci incerc. O sa reusesc. I’m a supergirl. 😉

Remi este extrem de nedumerit. Nu stie cum sa abordeze situatia. Desi i-am adus salteluta pe care doarme de obicei, sta de paza. Nu intelege nimic. Ar vrea sa vina langa noi cred, desi nu a avut niciodata voie sa se urce in pat/canapea. Plasa de tandari il tine, insa, si pe el la distanta. Ce bine ca nu ii aud gandurile. :))

Am adormit pana la urma. M-am trezit de vreo 10 ori in cele numai 5 ore de somn. De fiecare data m-am gandit ca ar fi cazul sa ma urc in pat. (eram convinsa ca dorm pe caldaram; atat de tare e salteaua). In fine, la ora 7:30 a sunat ceasul. Era timpul sa ne trezim ca sa avem timp de dus pana vin muncitorii sa continue nebunia.

………………………..

Ne aflam deja in cea de a doua zi de “obra” (lucrari). In noaptea asta am hotarat sa dormim tot afara. Se pare ca ne-a placut. Dar, azi m-am pregatit: am cumparat un topper gros si moale pe care o sa il pun peste saltea. Am suplimentat numarul de perne moi si bune, am adus laptopul, o sticla de sampanie si inca vreo cateva articole de recuzita care au transformat experienta in ceea ce am visat demult, cand imi doream sa dorm in aer liber. Asa da!

Pana vineri vom dormi afara. Este perfect. Se pare ca visurile mi se implinesc toate. Trebuie doar sa astept si sa ma pregatesc. Daca ati sti cate mai am!!! Visuri.

As baga acum o incheiere deep, dar mi se inchid ochii. E ora 1 noaptea. Balaur si Remi dorm. Eu stau in patul meu din curtea mea si scriu. Ma culc si eu. Salteaua si perna sunt moi acum. Noapte buna!