Valladolid

Incepand de anul acesta, Balaurul si cu mine am fost pocniti inca o data de romantism si am hotarat ca, de zilele noastre de nastere, sa ne facem cadou-surpriza o excursie in locuri noi sau experiente inedite. Fiecare afla unde va merge in drum spre gara sau aeroport. Cum suntem nascuti la doua saptamani diferenta, cheltuiala mare se va concentra anual primavara, deci. Am spart gheata in acest proiect cu aniversarea mea. Sa va povestesc…

Fiind nascuta de St. Patrick´s Day ma asteptam sa ma duca in Irlanda, dar, asa cum m-a obisnuit deja, omuletul meu cel original a ales ca destinatie un oras despre a carui existenta habar nu am avut pana acum cativa ani: Valladolid. Se citeste vaiadolid. Este un oras cu vreo 400.000 de locuitori, in partea de nord a Spaniei, situat in inima regiunii Castilla si León, elegant, aerisit, cu bulevarde largi si piete care respira istorie. Un oras mare, dar foarte linistit. Superb, dupa gustul meu. A fost, pentru o scurta perioada, capitala Spaniei in timpul domniei lui Felipe al III-lea, iar acest lucru se simte si astazi in arhitectura sobra, dar impunatoare. Intre 1601 si 1606, Felipe al III-lea a mutat curtea regala la Valladolid. A fost o perioada scurta, dar intensa – orasul a devenit centrul puterii politice si culturale al tarii. Repet: un oras mare, foarte curat si foarte linistit.

Din punct de vedere arhitectural, Valladolid te impresioneaza prin armonie. Plaza Mayor din Valladolid este una dintre cele mai vechi piete planificate din Spania si a servit drept model pentru multe alte piete, inclusiv cea din Madrid. Cred ca este si la fel de mare. In apropiere, Catedrala din Valladolid ramane marturia unui vis neterminat, o constructie grandioasa care nu a fost finalizata niciodata conform planului initial. Catedrala din Valladolid trebuia sa fie una dintre cele mai mari din Europa… dar nu a fost niciodata finalizata complet. Ce se vede azi este doar o parte din planul initial. Si, cumva, tocmai asta ii da farmec. Plimbandu-ne in zilele cat am stat acolo prin mai tot orasul, m-am gandit cu Balaur sa facem topul celor mai frumoase orase spaniole pe care le-am vizitat. Intai am facut lista, apoi ne-am dat seama ca ne este mult mai usor sa facem topul oraselor urate. De ce?! Pentru ca sunt mult mai putine. As spune ca marea majoritate a oraselor este frumoasa. Si am vazut zeci de orase. Oricum, Valadoid este in topul oraselor frumoase.

Orasul este profund legat de cultura si literatura. Aici a trait o vreme Miguel de Cervantes, autorul celebrului Don Quijote de la Mancha, iar casa in care a locuit poate fi vizitata si astazi. Tot aici si-a gasit sfarsitul Cristofor Columb, inchizand simbolic un capitol urias din istoria descoperirilor. Nu este inmormantat in Valladolid, dar orasul pastreaza amintirea acelui final discret al unei vieti care a schimbat lumea. De asemenea, unul dintre cele mai importante festivaluri de film din Spania are loc aici. Semana Internacional de Cine de Valladolid (Seminci) este un festival de film de autor, apreciat pentru selectiile sale rafinate, departe de comercial. Am vazut si multe magazine cu carti si oameni citind; asta spune multe, mai ales venind din zona de litoral unde reggaetonul si soarele nu prea iti mai lasa timp pentru altceva.

Sa va spun un lucru interesant despre acest oras. Intre 1550 si 1551, in acest oras linistit din inima Spaniei, a avut loc o confruntare profunda despre natura umana: Sunt populatiile indigene din America oameni cu drepturi depline? Au suflet? Dezbaterea de la Valladolid nu a fost o simpla discutie intre invatati, ci unul dintre acele momente rare in care istoria se opreste putin si isi pune intrebari incomode. De o parte se afla Bartolomé de las Casas, un calugar care vazuse cu ochii lui realitatea din Lumea Noua si care sustinea cu tarie ca indigenii sunt oameni rationali, capabili de credinta si demni de respect, care nu trebuie supusi prin forta, ci convinsi prin intelegere. De cealalta parte, Juan Ginés de Sepúlveda argumenta ca exista popoare inferioare prin natura lor si ca dominarea acestora este justificata, chiar necesara.

In spatele acestei dezbateri se afla vointa regelui Carlos I al Spaniei, care, intr-o epoca dominata de cuceriri si interese economice, a avut curajul sa ceara un raspuns moral la ceea ce se intampla in colonii. Nu a existat un verdict clar, nici un castigator declarat, dar simplul fapt ca aceasta intrebare a fost pusa la acel nivel a schimbat ceva in mersul lucrurilor. A influentat legi, a temperat, macar in intentie, abuzuri si a deschis drumul unei idei care astazi ni se pare fireasca: aceea ca exista drepturi care nu tin de locul in care te-ai nascut. Si poate ca asta este, de fapt, esenta acelui moment. Intr-o lume care alerga dupa aur si teritorii, cineva s-a oprit si a intrebat ce inseamna, cu adevarat, sa fii om. Iar uneori, nu raspunsurile schimba istoria, ci curajul de a pune intrebarile care dor.

Sa revenim la oras si la frumusetea lui. Ce mi-a placut cel mai mult in Valladoid? Este un oras mare (cam de trei-patru ori cat Elche, orasul in care locuim), dar foarte curat si ingrijit, cu multe zone verzi si parcuri, putini turisti, foarte multe cladiri frumoase, zone de natura in mijlocul orasului (ne-am plimbat pe malul raului, pe poteci, printre copaci), multa istorie. Dar, cel mai mult mi-a placut ca e mare, foarte curat si foarte linistit; trafic civilizat, nicaieri aglomeratie. Evident ca, fiind atat de incantati, nu a ratat Balaurul ocazia sa se uite si la imobiliare. Preturile sunt similare cu cele din Alicante. Intre cele doua orase as alege Valladoid.

Desi anul asta a fost cel mai frig si cea mai urata si ciudata vreme de cand traim noi in Spania, am avut noroc si am prins zile foarte frumoase in Valladolid, lucru pe care l-am sarbatorit din plin la fiecare terasa care ne facea cu ochiul. In Valladolid, gastronomia locala e simpla si serioasa, fara artificii: lechazo asado (miel la cuptor) e vedeta, alaturi de morcilla si alte preparate traditionale care merg perfect cu vinurile zonei. Morcilla este un tip de carnati traditional spaniol, asemanator cu „sangeretele” din Romania. Are o culoare inchisa, aproape neagra, si un gust intens, usor dulceag de la ceapa, dar si condimentat. Se poate manca prajit, la gratar sau ca parte din alte preparate, iar pentru spanioli este ceva foarte obisnuit, chiar comfort food. E genul de mancare care ori iti place mult… ori deloc. Mie…deloc. Dar cica, daca ii dai o sansa, intr-un loc bun, cu un pahar de vin langa, are toate sansele sa te surprinda. Iar aici chiar vorbim de vin bun. Iar partea frumoasa e ca nu e doar o vorba — aici te afli intre doua lumi diferite de vin. Ribera del Duero inseamna rosii serioase, in principal din Tempranillo, cu corp, profunzime si note de fructe negre, lemn si uneori un pic de vanilie de la baric — sunt vinuri care cer timp, mancare buna si, ideal, o conversatie lunga. In schimb, Rueda vine cu opusul: vinuri albe, mai ales din Verdejo, foarte proaspete, cu arome de citrice, iarba taiata si uneori un usor amarui elegant pe final, care le face perfecte pentru zile calde sau pentru tapas. Practic, in Valladolid ai luxul asta simplu: alegi intre intens si racoritor, in functie de starea ta, nu de ocazie. Vin sa fie…si este!

Intr-una dintre ocaziile in care apreciam preparatele locale, Laurentiu mi-a povestit ca locuitorii din Valladoid se numesc pucelanos. Ne-am amuzat teribil, va dati seama. Am vrut sa vedem cate litere comune exista intre cele doua cuvinte. Explicatia pentru numele de pucelanos nu este una singura si nici clara… si poate tocmai de aceea e atat de frumoasa. Este unul dintre acele mistere mici ale Spaniei, in care istoria si legenda se amesteca fara sa mai stii exact unde se termina una si incepe cealalta. Una dintre cele mai cunoscute teorii il leaga de Ioana d’Arc, numita in franceza „La Pucelle” (adica „Fecioara”). Se spune ca, in Evul Mediu, cavaleri din Valladolid ar fi mers in Franta sa lupte alaturi de ea. Cand s-au intors, ar fi fost numiti „los de la Pucelle”, adica „cei ai Fecioarei”, iar in timp termenul s-ar fi transformat in „pucelanos”. Este o poveste frumoasa, dar nu exista dovezi istorice solide care sa o confirme. O alta varianta, mai in mintile ei, spune ca numele vine de la comertul cu ciment sau mortar (numit „puzolana” sau „pucelana”), foarte raspandit in zona. Cei care lucrau cu acest material sau il produceau ar fi fost numiti astfel, iar denumirea s-ar fi extins apoi asupra locuitorilor orasului. Mai exista si o ipoteza lingvistica, conform careia cuvantul ar proveni dintr-un termen vechi, posibil arab sau latin, care s-a transformat in timp, asa cum se intampla cu multe denumiri populare. Adevarul este ca nimeni nu stie sigur. Important este ca acum stim toti un cuvant nou pe care il putem folosi la Scrabble sau in jocuri care sa evidentieze cat suntem de culti.

Orasul este strabatut de raul Pisuegra. Nu e un rau spectaculos sau dramatic, dar are un farmec discret. Trece calm prin oras, cu malurile amenajate pentru plimbari, piste de biciclete si zone verzi unde oamenii ies la aer, mai ales spre seara. E genul de loc unde nu te duci „sa vezi ceva”, ci sa stai — sa te plimbi fara graba, sa vorbesti, sa respiri putin. Pisuerga imparte orasul in doua, dar, in acelasi timp, il leaga. Podurile peste el sunt simple, elegante, iar in zilele senine apa reflecta lumina aceea calda, tipica Castillei. In zonele verzi din jurul raului convietuiesc linistite cu oamenii o multime de rate, gaste, pauni si…chiar gaini. Am mers pe jos, zilnic, peste 15.000 de pasi si ne-am incantat constant de frumusetea locurilor.

Desi este si nedrept si incorect, am facut comparatie intre orasul nostru si acesta. A cam castigat Valladoidul daca nu luam in calcul pozitia geografica la care batem detasat. Apropierea de mare, de un aeroport international aduce puncte multe cand iei in calcul sa traiesti undeva. La clima, iarasi am preferat zona de Alicante unde, practic, iarna nu prea exista. In Valladoid, vara este calda si uscata, cu temperaturi care urca frecvent peste 30–35°C. Caldura nu este umeda, ceea ce o face mai suportabila, dar la pranz orasul pare ca se opreste putin, iar viata se muta spre seara, cand aerul devine mai bland. Iarna, in schimb, poate fi surprinzator de rece pentru Spania. Temperaturile coboara adesea sub 0°C, mai ales noaptea, iar ceata este destul de frecventa. Nu ninge des, dar frigul uscat se simte. Ne povestea o doamna ca ceata este in fiecare an, iar uneori nu poti vedea la doi metri in fata ta. Primavara si toamna sunt, probabil, cele mai placute perioade. Ploile nu sunt foarte abundente pe tot parcursul anului, Valladolid fiind un oras mai degraba uscat, cu cer mult si deschis.

Orasul are doua universitati, una publica si una privata, plus Facultate de Medicina, iar pe partea de sanatate, doua spitale publice si doua private. E bine, nu?! Noi am ajuns din Elche cu AVE (trenul de mare viteza) direct in Valladoid in cam 4 ore. Distanta e de vreo 600km. Am scris deja articole despre aceste trenuri spaniole, deci nu ma mai repet aici cat este de bine si frumoasa calatoria cu ele.

Am aflat ca multe persoane castiga banii in Madrid, dar locuiesc aici. Distanta, cu trenul, este de 45 de minute; o naveta acceptabila daca esti motivat financiar. Valladolid este o alegere foarte buna pentru cei care isi doresc echilibru: un oras suficient de mare incat sa ai absolut tot ce iti trebuie, dar fara stresul si aglomeratia unei metropole. Costul vietii este mai accesibil, ritmul este mai calm, iar infrastructura functioneaza bine, ceea ce inseamna mai putin timp pierdut si mai mult timp trait. In plus, siguranta, curatenia si apropierea de zone viticole si natura il transforma intr-un loc in care nu doar locuiesti, ci chiar iti vine sa ramai. Noi l-am trecut pe lista cu locuri frumoase in care am putea trai. Avem o lista lunga, insa. Ori suntem noi foarte adaptabili si flexibili, ori Spania asta este atat de frumoasa incat te copleseste cu optiunile.

Valladolid nu a fost numai un alt oras vizitat, ci inca un loc in care am realizat ce nococoasa si binecuvantata sunt. Mi se pare un lux faptul ca traiesc intr-o tara frumoasa unde am privilegiul de a vizita fara efort locuri noi. Si am si un partener caruia ii plac aceleasi lucruri ca si mie, inclusiv sa fim impreuna. Sunt recunoscatoare pentru tot. Viata mea de zi cu zi este cel mai frumos cadou pe care il primesc zilnic, nu numai la aniversare. Imi doresc sa fiu sanatoasa si eu si Balaurul ca sa avem multi ani impreuna in care sa calatorim si sa ne facem surprize. Iar voua, cititorii mei, va doresc la fel. Happy Birthday to me!