Prima mutare in Spania

Zilele trecute m-am uitat pe articolele scrise de mine aici si am constatat ca, exact cand ar fi trebuit sa am mai mult timp de scris, adica in pandemie, nu am scris nimic. Se pare ca impactul acestei situatii asupra mea a fost unul blocant. Asa ca m-am gandit sa recuperez si sa scriu, o perioada, despre subiecte si intamplari petrecute in anii anteriori, mai ales ca acum pot avea si privirea de ansamblu asupra lor.

Dupa cum deja stiti, ne-am mutat in Spania in 2017, in Elche, un oras la 17km de Alicante, despre care nu auzisem niciodata in viata mea. Dupa cum bine stiti iar, dupa multe incercari si peripetii am reusit sa ne mutam cu chirie intr-un apartament mare si frumos fix in centrul orasului si viata noastra a inceput sa se aseze pe un fagas normal. Incet-incet ne-am amenajat “cuibul” pentru a ne putea oferi siguranta si confortul de care aveam nevoie pentru a incepe sa ne simtim “acasa”. Apartamentul avea cam tot ce-ti poate oferi aici o constructie noua, in centru-centrul orasului: parcare subterana, vedere exterioara si suprafata vitrata mare, lucruri care il faceau foarte luminos, finisaje de calatitate si, cel mai important, incalzire centrala pe gaz (rar intalnita aici). Nici nu conta foarte tare ca geamurile nu se inchideau etans sau ca in salon, calitatea ferestrelor facea ca temperatura, vara, sa urce pe la 42 de grade. Aerul conditionat mergea aproape continuu, fapt care ne-a facut sa ne dam seama, in practica, de pretul kilowatt-ului care era mai ridicat decat in Romania. Acestea au fost, insa, detalii lipsite de importanta comparativ cu tihna pe care o gasiseram cu ocazia relocarii noastre. Cei doi ani pe care Andreea i-a facut la colegiul britanic din Alicante am locuit in apartamentul acesta cu patru dormitoare si cu o vedere minunata si a fost perfect.

La finalul scolii, pentru ca urma sa continuie universitatea in Marea Britanie, ne-am gandit ca nu e intelept sa continuam sa platim o chirie mare pentru un spatiu pe care nu il foloseam. Guru meu financiar a propus sa cautam un apartament mai mic si, ca urmare, mai ieftin. Soarta ne-a zambit din nou si am gasit un duplex, cu o suprafata similara, dar cu numai doua dormitoare. Pretul era foarte bun si apartamentul avea si o terasa de vreo 20mp in care ne-am petrecut majoritatea zilelor in pandemie, deci bine ca ne-am mutat (primul apartament avea un balconas de un metru patrat maxim, genul ala de balcon-surpriza in care daca intri cu pas hotarat risti sa testezi zdravan rezistenta balustradei).

Deci, in toamna lui 2019 ne-am mutat din nou, dar in acelasi oras, mai exact la vreo 500m de primul apartament. Avand in vedere aceasta distanta extrem de scurta, ne-am gandit ca mutarea va fi “floare la ureche”, mai ales ca toata mobila pe care o cumparasem urma sa o lasam in primul apartament ca sa ne fie si mai usor. Aveam de mutat “doar” efectele personale si ni se parea foarte simplu. Ne propuseseram sa incarcam masina si “din cateva drumuri terminam treaba” in viziunea noastra.

Ce am aflat cu ocazia acestei noi mutari?!

Ca suntem “bolnavi” cu cumparaturile. Am dat 15 saci de haine si incaltaminte. Asta dupa ce lasaseram in Romania peste 70% din tot ce aveam. Dupa asta, am cumparat inca 3 dulapuri in plus fate de cele existente in noul apartament ca sa incapa ce ne ramasese. Pentru incaltaminte am construit etajere si pantofare in galerie (o camera de depozitare speciala).

Am mai aflat ca filme cu Stan si Bran poti vedea si live pe strada in Elche. Am facut drumul de 500m intre cele doua apartamente mai intai cu masina (ocolind vreo 3km datorita sensurilor unice), apoi folosind geamantanele pentru transport, pentru ca, la final, sa vin direct cu hainele pe brate si lampile in maini. Momentul de rezistenta ramane transportul saltelei (ne cumparasem o mega-super-meseriasa saltea de pat pentru durile lui Laurentiu de spate pe care nu ne lasa inima sa o lasam, mai ales datorita pretului piperat platit pe ea). In masina noastra nu incapea; logic!!! Tipul cu care vorbisem sa vina cu dubita, a avut un accident si a bagat masina in service, la firma de inchirieri nu mai stiu ce s-a intamplat de nu am reusit sa luam, asa ca trebuia gasita o solutie. Angajaseram doi columbieni sa ne ajute la mutare care au gasit solutia: se descurca ei! Zis si facut: au plecat cu salteaua pe liza prin centrul orasului. Doamneeee…. Taraneala totala. Stan si Bran in actiune. Ii darama salteaua, cadeau, se impiedicau pentru ca nu vedeau inainte. Era un spectacol. Nici nu stiam daca sa rad, sa plang sau sa intru in pamant de rusine. Nu, nu am mers cu ei. Frica mea de penibil ma face sa fug de situatiile cu potential, dar i-am urmarit de la geam…

In fine, dupa mai multe aventuri decat ne-am inchipuit, iata-ne in a doua etapa a vietii noastre in Spania. A fost o etapa scurta, de numai un an jumate, deoarece la numai cateva luni a venit pandemia si prioritatile noastre s-au reasezat si am decis sa ne cumparam casa noastra. Am obtinut, printre multe alte beneficii, stabilitatea data de lipsa mutarilor neprevazute. 🙂

Apartamentul acesta nou era un duplex format din parter si etajul unu al unui imobil de 6 etaje. Erau doar 3 apartamente de acest gen care aveau o curticica/terasa la intrare de vreo 20mp. Suprafata totala era de vreo 140 – 150mp ceea ce il facea destul de generos. Plusurile principale ale apartamentului erau linistea, terasa, bucataria imensa, cu insula (visul meu) si, evident, un pret foarte bun pentru o locatie perfecta. Minusurile, care mereu atarna mai greu, au fost faptul ca era intunecos si fara incalzire centrala (iarna ne incalzeam cu calorifere electrice si AC). Acestea, plus restrictiile aberante din timpul pandemiei, ne-au determinat sa ne schimbam complet planul initial vizavi de viata in Spania si sa ne cumparam casa. Povestim despre toate, mai ales ca perioada in care am cautat, am gasit, am cumparat si am reamenajat casa au generat situatii care acum ne fac sa radem, dar atunci…

Stay tuned! :))