Despre examenul auto

***acesta este un articol scris acum vreo 4-5 luni. Mi-am dat seama azi ca am uitat sa il public****

Azi am fost iar la Ikea. Nimic special, mai ales ca multi stiu ca amenajam 3 apartamente deodata. Si pentru ca Laurentiu dirijeaza echipa de “trabajadori”, m-am bucurat singura de experienta Ikea, in liniste si pe sufletul meu. Poate ca am imbatranit si mi s-au schimbat preferintele de shopping, dar imi plac la nebunie magazinele de decoratiuni interioare si mobila si chestii din astea de pus prin casa. Pe scurt, imi pierd mintile si cumpar compulsiv. Am 245 carpe de bucatarie si zeci de covorase de baie. Mai am sa cumpar umerase doar pt lenjeria intima, in rest totul atarna individual :))). Aleg acum oricand Ikea Mall-ului. Am ajuns si la performanta sa mi se astupe urechile la intrebarile lui Laurentiu de genul “nu mai aveai 10 din astea deja?!”. Rezist la orice, infrunt tot.

Deci, cum va spuneam, azi a fost o zi de scaldat privirea si indoit cardul. Dar nu despre asta as vrea sa va povestesc.

Am redescoperit in Spania si placerea de a conduce. Faptul ca la capitolul drumuri stau exceptional iti da posibilitatea sa conduci si sa poti sa te bucuri de experienta, de muzica, de timp cu tine, de ganduri. Cel mai aproape Ikea de noi este cel din Murcia pana la care am cam 60km. Conducand lejer, pe drumul asta de 30-40 de minute pot sa cant, sa ma rog si, astfel, mi se umple sufletul de bucurie pentru tot ce traiesc. Autostrada serpuieste printre dealuri inverzite acum de ploaia care a fost generoasa anul acesta. Pe partea dreapta sunt culturi de portocali. Cerul senin, albastru, verdele dealurilor, portocaliul fructelor, totul contribuie la crearea unei armonii care ma predispune la recunostinta.

Am prins perioada siestei, ca urmare autostrada este mai libera. (nu e cu adevarat aglomerata niciodata, de fapt) Ma uita la asfalt si realizez ca nu mi-au lipsit nici o secunda gropile din Bucuresti. De 5 ani conduc privind si peisajul. Am ridicat privirea din pamant, la propriu si la figurat. Ma bucur ca Andreea si-a luat carnetul de conducere aici; sunt linistita cand pleaca singura cu masina pe distante carora in Romania le-as fi facut fata doar cu anxiolitice. Cand mi-a venit in minte asta, mi-am zis ca atunci cand ajung acasa o sa scriu despre cum este sa iti iei carnetul de conducere in Spania.

Deci, iata-ma-s!

Pe la 17 ani jumate ai mei, acum 1000 de ani deci, cel mai mare vis al meu era sa imi iau carnetul imediat cum ating majoratul si, astfel, sa incep sa fac ce vreau eu. Sa ma urc singura in masina sa plec sa ma intalnesc cu prietenii reprezenta pentru mine atunci culmea maturitatii, a independentei si a luxului. Ei bine, nici carnetul nu mi l-am luat la 18 ani, nici independenta nu am fost mai mult ca inainte. Tata mi-a spus sec, cu “parentingul” specific acelor timpuri “cand o sa ai bani de scoala de soferi o sa o faci” ca un sinonim al maiscurtului si foarte elocventului “nu”. Pe la 19 ani izbutisem deja sa adun ceva bani pentru a-mi realiza acest vis care s-a materializat cu ajutorul unui prieten care mi-a imprumutat restul banilor necesari. Cand, in sfarsit, am ajuns acasa cu gura intepenita in rictusul victoriei (am facut scoala de soferi si am dat si examenul intr-o singura luna), tata si-a transpus bucuria in doua propozitii scurte “de ce ti-ai luat carnet? Ca masina nu ai!”. Evident, exista o masina care era “masina familiei” atat timp cat el era singurul posesor de carnet. Acum, ca se aglomerase pozitia, masina devenea “numai a lui”. Ca sa pot folosi si eu masina din cand in cand trebuia sa pregatesc anterior terenul, sa il prind in toane bune, sa gasesc cele mai mieroase cuvinte din care sa impletesc cerinta, etc, etc, etc. Cand, in sfarsit, ma urcam la volan simteam o bucurie insutita, trudita si meritata. (tata este cea mai adorabila persoana, dar doar cand este in toane bune)

Avand experienta aceasta personala, abia asteptam sa implineasca Andreea 18 ani sa poata face scoala de soferi, sa ii cumparam o masina si sa se bucure de tinerete si independenta care pentru mine a reprezentat un ideal atins abia pe la 23 de ani. Ca urmare, printre celelalte cadouri pe care i le-am facut de ziua ei, a fost si dosarul de inscriere la Escuela de Conducir (o scoala care costa de vreo 3 ori mai mult ca in Ro). Abia asteptam sa savurez reactia pe care credeam ca o va avea. M-am desumflat si turtit ca un tobogan gonflabil la sfarsitul targului. Nu imi venea sa cred cat de indiferent ii era. “Chiar nu iti doresti sa iti iei Carnetul???”. Andreea este cel mai dulce, mai diplomat si mai impaciuitor copil in momente din astea cand simte ca maica-sa s-a strans ca ciorapul ghemotosit la glezna si a cautat rapid un avantaj al faptului de a avea Permis de conducere “ba da, mami, ma bucur mult, o sa imi fie mai usor sa ma legitimez cu carnetul cand merg in club”. Mi-a dat “restart”. Avantajul major pentru ea era ca putea intra mai usor in club. Wtf?! (in Spania trebuie sa demonstrezi la intrarea in cluburi ca ai 18 ani cu un act de identitate cu poza. Pe buletinele romanesti ai poza, dar nu ai data de nastere – in clar -, iar pe actul de Rezidenta in Spania ai data de nastere, dar nu ai poza. Deci, ca sa intri in club pleci cu mapa de acasa. Pe Permisul de conducere ai si poza, si data nasterii, si CNP-ul spaniol, ar fi fost un fel de all-in-one)

Mi-am mototolit dezamagirea si am impins-o convulsiv sub un zambet cu care imi doream sa mentin atmosfera de sarbatoare de la aniversarea iubitei mele, dar eram “cuvinteless”. Ca sa imi revin mi-am spus mie insami “nu isi da seama inca ce misto este sa conduci. Stai sa vezi cand incepe scoala…”. Da, da, asta era: nu crescuse in lipsuri sau dorinte neimplinite si nu putea sa se bucure pe cat consideram eu necesar.

Oare toti parintii facem, uneori, greseala asta de a ne considera copiii prelungiri ale noastre?! Da, stiu ca da, dar imi place sa intreb…

Nu mai stiu care este procesul prin care treci in Romania pentru obtinerea Permisului, dar o sa va povestesc cum e aici. Dupa ce te inscrii la o scoala de soferi, incepi sa inveti teoria. Dupa ce consideri ca esti suficient de pregatit, optezi pentru o data de examen, te duci sa faci testarea medicala (aici se numeste Psicotecnico), iar rezultatul il depui la dosar si apoi platesti taxa de examen si te consideri inscris la Examenul Teoretic care se sustine la sediul general al Politiei – Directia Generala de Trafic la anumite date fixe. Daca iei examenul teoretic, ai dreptul sa incepi orele de condus (platesti cate ore simti ca ai nevoie pentru a te simti confortabil la volan) si apoi, cand esti pregatit, te inscrii la examenul practic (condusul prin oras si pe autostrada – te duce examinatorul pe unde vrea).

Andreea, al carui chef trecea foarte, foarte putin de nivelul zero, ne zice ca ea ar vrea sa dea examenul teoretic in engleza, pentru ca in spaniola ii e frica sa nu cumva sa se incurce in vreun cuvant tehnic. Foarte bine. Mergem la scoala de soferi si ii intrebam cum sa facem sa se intample asa. Ne spun ca ea este primul student al lor cu engleza, dar ca e posibil; problema ar fi ca nu exista acelasi numar de posibilitati de examen ca in spaniola, ca au tradus doar o parte din fisele de examen. Andreea vede imediat un avantaj in asta, printr-o deductie care i s-a parut logica atunci “daca sunt putine teste traduse, le invat pe toate si….imi da unul din ele”. Ceea ce a si facut. Pentru cat chef avea de scoala de soferi, chiar si cele “cateva” teste au fost prea multe.

Vine ziua examenului, se duce relaxata pentru ca citise absolut toate testele de mai multe ori si se simtea mai mult decat stapana pe situatie. Am auzit-o chiar vorbind cu prietenii ca in curand intra cu Permisul in cluburi. S-a intors acasa foarte desumflata “mami, au fost multe intrebari pe care nu le-au auzit in viata mea si am pus raspunsul pe ce am crezut/ghicit”. Ce nu inteleseseram noi cand ne-au povestit despre testele in engleza este ca se traduc CONSTANT unele noi. Andreea nu deschisese niciodata cartea cu teoria. Rezultatul?! In Spania sunt 30 de intrebari si ai dreptul la maxim 3 greseli. Andreea a facut 7. Uluitor de putine avand in vedere ca nu a invatat, de fapt, nimic. S-a suparat, dar nu tare. S-a suparat ca trebuie sa isi ia tot buletinul cu ea in club, evident.

In Spania in cadrul unei Scoli de Condus ai dreptul la 3 incercari care pot avea loc in intervalul unui an calendaristic. Ti le organizezi cum vrei tu: poti sa dai de doua ori Teoria si o data Practica sau invers, dar trebuie sa termini “zbenguiala” asta la maxim aceeasi data a anului urmator. Daca nu, platesti din nou scoala si ai, din nou, dreptul la 3 incercari. Andreei ii mai ramasesera doua: trebuia, deci, sa ia Teoria si Practica dintr-o singura incercare acum. Situatia se complica si mai mult in cazul ei pentru ca urma sa plece la facultate in UK si, ca urmare, nu putea sustine examenele decat in vacantele cand venea acasa si cand trebuia sa se nimereasca pe datele de examen stabilite de Politie.

A avut noroc si a dat examenul teoretic (a doua incercare) cu doua zile inainte de a zbura in UK. Pentru ca de data asta a citit cartea, a luat si examenul. A plecat foarte fericita. Urma ca in vacanta de iarna, cand venea acasa, sa faca repede cateva ore de condus si sa dea si examenul practic. Zis si facut: totul s-a desfasurat conform planului. A venit acasa pe la jumatea lui decembrie, s-a apucat imediat de ore de condus si s-a inscris la examen la inceputul lui ianuarie. Nu stiu ce s-a petrecut intre timp, dar a inceput sa isi doreasca sa ia examenul. Instructoarea mi-a zis ca se descurca binisor si ca ea crede ca va lua.

Vine ziua examenului. Ii tremurau si ei si mie picioarele. In sfarsit, ii vine randul sa se urce la volan. Aici, studentul este la volan, in dreapta lui sta instructorul cu care a facut scoala si care nu are voie sa vorbeasca sau sa o ajute in vreun fel (sta acolo ca sa aiba grija sa nu bage masina-n gard din cauza emotiilor), iar examinatorul este pe bancheta din spate dand comenzi si spunandu-i elevului ce sa faca, pe unde sa o ia, unde sa ajunga…

Ma uit spre instructoare si o intreb din priviri cum e examinatoarea (era femeie). Imi arunca o privire deloc incurajatoare; imi povestise ca majoritatea examinatorilor sunt foarte ok, dar ca sunt vreo 3-4 care pica by default 99% dintre candidati. Din privirea ei am inteles ca Andreea nu a avut noroc. Am simtit ca o las sa plece cu un vapor care urmeaza sa se scufunde. Am urat-o instantaneu pe “nenorocita aia de examinatoare, fir-ar mama ei de nespalata”. Andreea s-a dat jos din masina foarte incantata de ce a facut. Rezultatul nu ti-l spune pe loc, ci il gasesti online in seara zilei respective. Eram usor perplexa. Mi-a zis ca a condus foarte bine, ca nu a facut nicio greseala. WTF?! “Ia sa te vad, scorpie mica, cum pici minunea asta de soferita”. Ce sa va zic?! S-a descurcat mastera: i-a scris 4 greseli mici (ai dreptul la 0 greseli grave, 2 greseli medii sau 5 greseli mici), dar apoi i le-a dublat. Cu 8 greseli pici examenul.

Sa va explic: examinatorul iti zice pe unde sa conduci, ce manevre sa faci, etc si urmareste executia loc. De pilda, daca treci pe trecerea de pietoni zburatacind trecatorii e greseala grava, dar daca uiti sa semnalizezi o data e greseala mica. Mi-a confirmat instructoarea ca Andreea a facut maxim 3 greseli mici. Pai, si atunci…de ce a picat-o?! Pentru ca si in Spania exista chestii ilogice, pentru ca sunt si spanioli care nu suporta emigrantii, care considera ca acestia vin aici si “iau mancarea de la gura spaniolilor”, iar acestia se manifesta ca atare oriunde au ocazia. Am aflat apoi, in comunitatea de romani de aici, ca este o doamna care a dat examenul de 16 ori pentru ca, de fiecare data, a nimerit la acelasi examinator.

In urmatoarea vacanta, am platit din nou examenele, cele trei incercari, iar Andreea a luat din prima pentru ca a nimerit un examinator normal, obiectiv. Mi-a spus ca isi considera Permisul foarte platit si foarte muncit si, ca urmare, il poarta tot timpul cu ea in husa telefonului. Da, intra cu el si in cluburi. :)))

Cred ca rolul acestei scoli “lungi” si scumpe (am platit de doua ori examinarile si ore de condus inainte de fiecare examen) a fost de a-i deschide apetitul Andreei. Dupa ce si-a luat carnetul, a primit de Craciun cadou o masinuta, doar a ei, pe care abia asteapta sa o conduca de fiecare data cand vine acasa. Faptul ca poate pleca oriunde, oricand are chef a inceput sa i se para si ei o chestie foarte misto. Inainte eram noi “driver”-ii ei, dar depindea de programul nostru, trebuia sa tina cont de timpul de care aveam nevoie sa ajungem sa o luam de unde era, etc. Acum?! Acum isi face drumuri doar de placerea sofatului. Mi-a spus ca adora sa isi puna muzica si sa conduca. Iar drumurile pe care le au spaniolii nu fac decat sa te imbie la condus.

A venit in sfarsit timpul sa o sun eu pe Andreea sa o rog sa treaca sa ma ia de undeva ca sa ajung acasa. Ce stiu sigur, insa, este ca niciodata nu vom merge cu masina ei la Ikea. Stiti cat are portbagajul?! Cat 4 covorase, doua seturi de pahare si 3 cutii cu pungi. Nu, la Ikea ma voi duce, pe cat posibil, singura, cu masina mea. V-am spus deja cat de frumos mi se pare si drumul pana acolo?!….:)))