Micul trafic cu Spania

Gasca noastra de prieteni se strange din cand in cand la petreceri care de care mai originale. De la petreceri costumate pana la concursuri pe echipe am acoperit tot. Fiecare dintre aceste petreceri este o ocazie de a manca “lucruri bune si originale”. Ei bine, “originalul” este foarte subiectiv si fiecare incearca sa il atinga in felul lui, mai ales ca in gasca suntem si romani si spanioli. Spaniolii ne gatesc mancaruri specifice locurilor de unde provin ei, un fel de degustare a Spaniei neturistice, iar noi ii impresionam cu mancarurile noastre traditionale. Si pentru ca locuim in Spania, obtinerea ingredientelor necesare devine, uneori, o provocare in sine. Aici, fiecare roman din grup se depaseste pe sine insusi in incercarea de a smulge cat mai multe “wow“-uri de la ceilalti. Cele mai apreciate sunt ale conationalilor, desigur, dar ne bucuram si cand spaniolii sunt super incantati.

Cred ca in fiecare oras spaniol mai mare exista si un magazin romanesc. Poporul nostru a avut mereu spirit intreprinzator si a trait mereu cu dorul de casa, iar din acestea doua s-a nascut cu usurinta afacerea. In Elche exista vreo trei magazine cu produse romanesti, plus un depozit care aprovizioneaza mai multe magazine din zona, care se afla intr-un orasel invecinat aflat la cativa km departare. Deci, cand te napadeste nostalgia si te simti usor scarbit de Jamon si fructe de mare, poti da o fuga sa iti domolesti amocul cu o varza murata, o ciocolata cu rom sau niste mici congelati. Magazinele astea sunt bune pentru a stinge “incendiile” emotionale provocate de pofta pentru ceva “ca la mama acasa”, dar cam atat. Oferta este limitata. Chestii mai fine, mai deosebite, vei manca doar cand te duci in vizita in Romania. Aici, vinuri mai sus de Jidvei nu gasesti, de pilda.

Totusi, sarmalele traditionale, salamul de Sibiu, cabanosii si carnaciorii oltenesti fac parte foarte des din meniul intalnirilor noastre. Pentru palinca si tuica avem o sursa in Ardeal care ne trimite anual suficient cat sa “acoperim” toate sarbatorile. Prietenii nostri spanioli apreciaza pana la cer sarmalele si palinca. Au povestit tuturor prietenilor lor despre mancare “muy, muy rica” (foarte gustoasa) pe care o au romanii. E drept ca lor le-am dat ocazia sa o probeze la fata locului anul trecut cand i-am luat intr-o excursie surpriza la Castelul Bran, cel mai cunoscut si apreciat loc din Romania de catre cei care nu stiu mare lucru despre ea. Ei bine, li s-a parut lor ca nu se compara carnea noastra de porc cu cea de aici, cica e mai buna, mai gustoasa a noastra. Ardeii umpluti, coastele de berbecut, tochitura si papanasii i-au facut sa decreteze Romania tara unde au mancat cel mai bine. Si-au adus seminte de leustean despre care habar nu aveau pana atunci. Nu s-a prins, semn ca e menit sa imbogateasca gustul mancarii doar la noi acasa. 😂

Printre produsele pe care nu le gasesti nicaieri in Spania, in afara de visine si leustean, sunt icrele. La toate magazinele romanesti in care am fost am gasit maxim cutiutele acelea cu icre de crap (ma refer la icrele pe care le preparam noi acasa, nu cele gata facute). Si asta foarte rar. Mie, de exemplu, imi place salata din icre de stiuca. Ei bine, pentru asta bagam in priza micul trafic de frontiera…

Prietenul nostru R trebuia sa plece in Bucuresti unde avea de rezolvat niste probleme administrative. Are deja state vechi in transportul micilor inghetati in bagajul de mana, deci, si experienta necesara pentru a face fata noilor provocari. “In Cora gasesti la vrac icre de stiuca. Ia cat te lasa inima si spatiul in bagaj. Da, da, stiu ca sunt scumpe, dar sunt super bune. Hai, stiu ca poti!“. Ce ar mai fi putut spune in fata unei rugaminti asa?! Mai ales ca urma o petrecere cu jocuri si concursuri in numai doua saptamani…

Ma suna din supermarket, din Bucuresti. “Esti nebuna! E peste 100euro kg. Mai mult de jumatate nu iti iau.” A simtit din voce cum mi-a cazut fata, dar s-a tinut tare. A indulcit-o spunandu-mi ca incearca acum cu putin si, daca merge, ia mai mult data viitoare. I-am raspuns cu voce de copil bosumflat ca “bine, bine…“. A inteles. Am inteles si eu de ce nu voi gasi niciodata icre de stiuca la magazinele noastre de aici. Acum, pe bune, 130 euro/kg?! Wtf?? Dar pentru ca suntem prieteni buni si ma vrea vesela (ca rasfatata stie foarte bine ca sunt), s-a gandit imediat cum sa ma dea pe spate ca sa recupereze…

Si iata ca soseste ziua zborului. R, imbracat frumos, elegant, cu rucsacul pe umar si geamanatanul mic, doldora de produse “de contrabanda” se indreapta spre scara avionului. Cam de fiecare data cand se intoarce din Romania isi cumpara “Priority” special pentru a avea mai mult loc de depozitare ale produselor. Se simtea invincibil deoarece reusise sa treaca de controlul de securitate fara probleme, mai ales ca stia ce cara cu el. Chiar as vrea sa fiu acolo sa vad fata vamesilor in cazul in care i-ar desface geamantanul. Dar, probabil, ca ce au vazut ei eu nici nu imi pot imagina.

Mi-am amintit acum de o intamplare similara cu bunicul meu care a fost General in armata pe vremea lui Ceausescu. Si inainte sa continui, o sa vi-o povestesc. De foarte multe ori il aducea acasa o masina de serviciu. Intr-una din zilele alea, primise la serviciu, chiar inainte de plecare, un apel mai putin obisnuit; l-a sunat bunica mea sa il roage sa cumpere in drum spre casa niste patrunjel. Nu era ceva obisnuit. Bunica mea se ocupa integral de partea administrativa a casei cu un real succes, dar in ziua respectiva uitase, pur si simplu, de patrunjel si eu aveam probabil vreo pofta care includea si acest ingredient. Ei bine, il vad si acum pe bunicul meu intrand in casa, imbracat in uniforma specifica, cu prestanta aferenta, cu diplomatul in mana si pe bunica mea asteptandu-l nerabdatoare pentru a-si putea termina preparatul culinar. Niciodata nu mi-am imaginat ca intr-o geanta diplomat ar putea exista altceva in afara de dosare cu acte. Ei bine, mitul mi-a fost spulberat in ziua aceea. Bunicul meu isi lasase absolut toate actele la birou pentru a avea loc; tot diplomatul era plin cu patrunjel si niste mototolituri de hartie unde batranul se incumetase sa cumpare si cateva oua de la o taranca, pentru a da tusa personala trecerii prin piata. Pentru ca nu facea niciodata aprovizionarea casei, simtul proportiilor nu era unul dintre atuurile lui in domeniu: cumparase cel putin 50 de legaturi de patrunjel. “Pentru ca nu am stiut ce inseamna *niste* patrunjel” s-a justificat in fata bunicii care ramasese fara glas. “Sper sa iti ajunga” a completat cu naduf. Niciodata de atunci nu si-a mai formulat bunica mea rugamintile atat de relativ.

Revenind, R al nostru se indrepta spre usa avionului cu un zambet multumit in coltul gurii. A “inselat” vigilenta vamesilor si are pregatita si o surpriza pentru mine. Pare ca toate ii merg ca pe roate. Schimba doua-trei cuvinte cu stewardeza pentru a vedea daca are vecini pe locurile “pentru picioare lungi” (cei care calatoriti cu low-cost stiti ca locurile de la usi sunt singurele locuri normale din avion, in care nu faci carcei pana la destinatie). E prima data cand asistenta de zbor are o privire ciudata uitandu-se la el. Pune totul pe seama faptului ca e chipes (deductie tipic barbateasca). Isi ocupa locul privilegiat si pune bagajele sus. Isi da seama ca toata lumea care trece prin dreptul lui ii arunca priviri intrebatoare. Se simte din cale afara de atragator. Simte ca e ziua lui buna.

Zbor linistit. Incepe serviciul la bord. Lumea isi comanda de baut si de mancat. Pasagerii din jurul lui cer stewardezei “ce a ales si domnu´ de la care vine mirosul asta“. Toti isi doresc produsul. Lui R ii cade fisa. O fi el imbracat bine si baiat “gigea”, dar ce se afla in rucsac il da de gol. Gandindu-se sa imi faca o surpriza care sa ma dea pe spate, s-a oprit, in drum spre aeroport, la Cocosatu’ de unde a luat doua platouase cu mititei din aia buni pe care le-a impachetat etans (in viziunea lui) si s-a riscat sa le treaca vama ca sa nu ma mai concentrez la icre. Se pare ca mirosul a reusit sa se strecoare ca in filmele cu Tom si Jerry intr-un final si sa il faca de cacao intr-una din cursele aeriene in care e greu sa te mai evidentiezi negativ cu ceva. Va dati seama?! A plecat cu micii din Romania. Covrigii, eugeniile, icrele si salamul de Sibiu devin apa de ploaie in fata acestei “atrocitati”. Trei ore jumate cat dureaza cursa Bucuresti-Alicante a reusit sa recreeze atmosfera de birt de Bucur Obor. In jurul lui s-ar fi ofilit trandafirii. Al nostru a stat, insa, tantos in scaunul lui preferential din avion, mandru de fapta comisa.

L-am asteptat, insa, aproape toata gasca sa “anulam” sursa mirosului, cu mustar romanesc si bere spaniola si multe hohote de ras. Chiar si persoanele de 40+ au glumele lor de baraca. E o moda aici la noi, mai nou, sa te distreze cocalarismele (alea de care ai fugit ca dracul de tamaie din Romania) si sa exagerezi chestiile naspa in mod constient, gasind in asta o sursa inepuizabila de misto-uri si glume. Mai stiti filmul cu Nea Marin Milionar? Cam asa ceva a fost, dar varianta spaniola.

Asta este, de departe, cea mai tembela chestie legata de “micul trafic” cu Romania. In rest, sunt ani de zile de cand borcanele cu dulceata de visine, palinca, zacusca, usturoiul romanesc si nuca autohtona ajung anual, prin curieri, la noi. Dar ajung civilizat, cu camioanele de transport. Totusi, cine se mai poate lauda ca a mancat mici de la Cocosatu’ si covrigi aproape calzi in Alicante?! L-am decretat in unanimitate pe R cel mai tare facilitator de mancaruri romanesti. Doar daca aduc in avion oala cu sarmale direct de pe foc il pot intrece. Cu sarmale congelate a venit deja de vreo doua ori. E fumata.

De vreo trei-patru ani am inceput sa organizam toamna, prin noiembrie, Ziua Recoltei. Ce facem mai exact?! Facem zacusca. Ne strangem toti si coacem zeci de kg de legume care, la sfarsitul zilei, se transforma in cea mai delicioasa zacusca. O zi intreaga de munca si rasete langa oameni care iti sunt dragi. Cred ca si asta da gust. Oricum, pana in ianuarie terminam tot si, uneori, mai bagam o tura scurta “pentru completare”.

Cand te muti in strainatate exista o parte din tine care ramane agatata de locul din care ai plecat. Fiecare si-o hraneste cumva; unii la figurat si altii la propriu. Unii isi fac toate vacantele anuale pe meleaguri mioritice, iar altii se multumesc cu amintiri culinare din cand in cand. Am observat, de pilda, ca langa cutiile mele cu dulceata de visine din camion exista multe pachete ale altora in care vezi borcanele de gogosari murati si untura de porc “de la mamica”. Nu plecam niciodata cu totul din tara, cred. Romanul ramane cu mainile infipte in pamantul stramosesc. Unii in pamant, altii in…farfurie. Vom trage dupa noi peste tot in lume pita cu slana si ceapa, sarmalele si cheful de distractie, se pare. Dar sa nu ne rezumam doar la atat, da?